Acasa Eveniment Două persoane au murit și alte trei au fost rănite într-un accident produs pe DN 1, la Nistorești

Două persoane au murit și alte trei au fost rănite într-un accident produs pe DN 1, la Nistorești

3 min read
0
0
513

Două persoane au murit și alte trei au fost rănite într-un accident produs, vineri dimineața, pe DN 1, în localitatea Nistorești.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Raluca Brezeanu, accidentul a avut loc pe DN 1 la km 101, două persoane pierzându-și viața în urma coliziunii dintre două mașini.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, se pare că evenimentul s-ar fi produs pe fondul pătrunderii pe contrasens a uneia dintre mașinile implicate. Ulterior, alte două autoturisme s-au tamponat în apropiere de locul primului accident.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat pentru Agerpres că în cele două evenimente au fost implicate în total cinci persoane, dintre care două au decedat, una a fost rănită, iar alte două refuză transportul la spital.

Conform unui comunicat de presă transmis ulterior de ISU Prahova, la fața locului s-au deplasat opt echipaje, din care o autospecială de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și cinci ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova.

Două persoane încarcerate, respectiv doi bărbați cu vârste de 40 și 50 de ani, au fost extrase într-un timp scurt de către echipajele de pompieri dintre fiarele mașinilor, însă ulterior au fost declarate decedate de către medicul sosit la fața locului.

Cea de-a treia victimă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, a fost asistată la locul evenimentului și transportată de către ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Ploiești.

Alte două persoane au fost asistate și evaluate medical la fața locului.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din pricina unei coliziuni dintre două autoturisme, circulația rutieră pe sensul către Câmpina al DN1 Ploiești — Brașov se desfășoară îngreunat (este afectată una dintre cele două benzi de rulare) la km 110+150 de metri, în zona localității prahovene Nistorești.

 

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

În aceasta seara crimă șocantă în cartierul Nuci din Ploiesti: Un bărbat înjunghiat mortal în urma unei dispute

Un incident de o gravitate extremă a avut loc în aceasta seara cartierul Nuci din Ploiești…