Acasa Eveniment Doi turiști prahoveni ajutați de jandarmii montani, după ce s-au răsturnat cu mașina

Doi turiști prahoveni ajutați de jandarmii montani, după ce s-au răsturnat cu mașina

2 min read
0
0
420

Doi turiști din județul Prahova, aflați în dificultate în Masivul Montan Bucegi, au fost sprijiniți de jandarmii montani.

Astăzi, 25 noiembrie a.c, în urma unei solicitări prin S.N.U.A.U. 112, jandarmii din cadrul Postului Montan Peștera au intervenit în Masivul Montan Bucegi, în sprijinul unor persoane care se aflau în dificultate.

Turiștii, un tânăr în vârstă de 35 de ani și o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Ploiești, se aflau în deplasare cu autoturismul pe traseul Contur Lac Bolboci — Padina cu intenția de a vizita obiective turistice.

La un moment dat, în zona Blana, din cauza gheții și a poleiului, autoturismul a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Până la sosirea salvatorilor montani, turiștii au reușit să iasă nevătămați din mașină, însă tânăra care era speriată de șocul produs acuza dureri în zona toracică și a capului.

Ulterior, aceasta a fost transportată de jandarmi în condiții de siguranță până în zona Dichiu de unde a fost preluată de o ambulanță și condusă la spital pentru continuarea investigațiilor medicale de specialitate.

Autovehiculul răsturnat a fost repus pe roți cu ajutorul unei echipe a Salvamont Dâmbovița.

Acțiunea s-a încheiat după aproximativ 3 ore.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Silviu Prigoană, omul de afaceri, a decedat într-un restaurant din Brașov

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri și politician, a murit în mod tragic într-un res…