Acasa Eveniment Director din cadrul Primăriei Ploiești trimis în judecată, sub control judiciar

Director din cadrul Primăriei Ploiești trimis în judecată, sub control judiciar

3 min read
0
0
483

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului PETRACHE FLORIN, la data faptei director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit comunicatului de presă al DNA, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În perioada martie-aprilie 2012, inculpatul Petrache Florin, în calitate de director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) executarea unor lucrări de amenajare la locuința personală și la un alt imobil, în valoare de 3.785, 64 lei, activități care s-au materializat câteva luni mai târziu.
Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a efectuat cu celeritate demersurile necesare promovării și supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre ce privea prelungirea unui contract de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o firmă la care martorul avea calitatea de asociat, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local, precum și pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entități aflat pe rolul instanței.
În acest sens, în lunile aprilie și mai 2012, inculpatul Petrache Florin a semnat două documente prin care se renunța la continuarea acțiunii civile în instanță împotriva societății respective și se prelungea contractul de asociere menționat mai sus, care expira în anul 2013.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil ce aparține inculpatului Petrache Florin.”

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

În aceasta seara crimă șocantă în cartierul Nuci din Ploiesti: Un bărbat înjunghiat mortal în urma unei dispute

Un incident de o gravitate extremă a avut loc în aceasta seara cartierul Nuci din Ploiești…