JustițieDeputatul Sebastian Ghiţă, la DNA Ploieşti pentru instituirea sechestrului By RedactiaPosted on 26/10/20166 min read0 0 381 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Surse apropiate anchetei au declarat că deputatul Sebastian Ghiță a fost citat pentru îndeplinirea unor acte procedurale, procurorii urmând să îi comunice instituirea măsurii asigurătorii asupra unor bunuri. Ghiță a lăsat să se înţeleagă că urmează să i se pună sechestru pe avere în dosarul privind vizita lui Tony Blair în România şi i-a criticat pe procurorii care pun sechestre în dosarele de corupţie.Deputatul Sebastian Ghiță este urmărit penal în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în 2012.La intrarea în sediul DNA, Sebastian Ghiță a spus că există posibilitatea ca procurorii să instituie sechestru asupra bunurilor sale în acest dosar, criticând totodată procedura pe care anchetatorii o aplică la instituirea acestei măsuri. „Una, două, ca să avem ce să raportăm la bilanț și să ne dăm mari, punem sechestre (…) noroc că nu locuiește domnul Blair în România că i-ar pune și lui încă 200.000 și, la sfârșit, ar raporta că au sechestrat un milion”, a afirmat Ghiță.Mai mult, el s-a arătat nemulțumit că în dosarele DNA faptele și sumele nu ar fi individualizate: „Li se pun niște sechestre astronomice, constituite din adunarea unor sume care se găsesc în dosar. E momentul să le spunem că, atunci când fac un dosar, nu trebuie să se și facă de râs. Să pună sechestru proporțional cu fapta și repartizând suma tuturor celor care, într-un fel sau altul, au participat în dosar”.După cum v-am informat, procurorii au instituit sechestru și pe un imobil aparținând fostului premier Victor Ponta, urmărit penal în același dosar.DNA susține că Ponta, în calitate de președinte al PSD, și-a folosit autoritatea pentru ca Sebastian Ghiță să fie desemnat drept candidat într-un colegiu electoral în care formațiunea sa să aibă certitudinea că va obține mandatul pentru care se candida.„Confirmarea propunerii a fost făcută de Ponta Victor Viorel în scopul obținerii de foloase ce nu i se cuveneau, constând în plata sumei de 220.000 euro, necesară organizării unei vizite în România a unei personalități politice străine. Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internațională, Ponta Victor Viorel să câștige capital electoral, în condițiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale și parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obținută prin persoane interpuse, de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian”, precizează DNA într-un comunicat.Conform sursei citate, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizații nonprofit și apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Ponta ar fi avut loc la inițiativa celui dintâi.„În acest scop, Ponta Victor, împreună cu Ghiță Sebastian, i-a solicitat reprezentantului organizației nonprofit să găsească o modalitate prin care politicianul străin să fie chemat în România fără să fie cunoscut faptul că aceasta avea loc la inițiativa lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionată de organizarea acestui eveniment să fie suportată de Ghiță Sebastian Aurelian prin intermediul unei societăți comerciale controlate prin persoane interpuse. În acest sens, pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, inculpatul Ponta Victor Viorel a acceptat, în conivență cu inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, încheierea succesivă a două contracte”, spun procurorii.În urma acestei acțiuni, Sebastian Ghiță a fost confirmat de către Victor Ponta, la vremea respectivă președinte al partidului, drept candidat într-un colegiu din județul Prahova, după primirea celor 220.000 de euro.