Acasa Economic De 8 martie, femeile ar putea primi mai multe tichete cadou faţă de anul trecut

De 8 martie, femeile ar putea primi mai multe tichete cadou faţă de anul trecut

4 min read
0
0
673

Angajatele din România ar putea primi cu 20% mai multe tichete cadou, cu ocazia zilei de 8 martie din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2015, potrivit unei analize publicată, joi, de compania Up România, unul dintre principalii jucători de pe piaţa tichetelor valorice.

Conform analizei, numărul tichetelor cadou oferite de companii cu ocazia zilei de 8 Martie a crescut în 2016 cu 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, iar, în 2015, s-au înregistrat creşteri doar cu 10% faţă de 2014.

“Această dinamică pozitivă în rândul companiilor care aleg să-şi surprindă colegele cu tichete cadou de 8 Martie – se explică, pe de o parte, prin evoluţia generală a economiei şi, pe de altă parte, prin stimulentele fiscale pentru tichetele cadou prevăzute de noile măsuri ale Codului Fiscal, aplicate din 2016”, a declarat directorul general al Up România, Elena Pap.

Până în 2015, tichetelor cadou li se aplica impozitul pe venit de 16% pentru întreaga valoare, însă din 2016 acestea sunt neimpozabile în cuantum de 150 de lei pentru fiecare persoană, dacă sunt oferite cu ocazii precum: 8 martie, 1 Iunie, Paşte şi Crăciun sau sărbători similare ale altor culte religioase.

În plus, valorile aferente tichetelor cadou sunt considerate cheltuieli sociale, iar acestea sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, până la 5% din fondul de salarii brut anual.

Tichetele cadou pot fi acordate de orice companie, indiferent de mărimea acesteia, chiar şi dacă aceasta are doar un angajat.

Conform datelor Up România, companiile care acordă cele mai multe tichete cadou provin din industrie (33%), comerţ (25%), sectorul non-profit (9%), servicii (7%) şi construcţii şi imobiliare (6%).

La nivelul ţării, Capitala şi 10 judeţe – Ilfov, Satu-Mare, Cluj, Braşov, Argeş, Timiş, Prahova, Hunedoara, Iaşi şi Mureş – distribuie 59% din totalul tichetelor cadou vândute.

Conform art 76, alin. (4) lit. a) din Noul Cod fiscal, cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori salariatilor, cat si cele oferite in beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.

Observati asadar ca tichetele cadou, daca sunt acordate cu acele ocazii speciale:

  • nu vor mai fi considerate venituri salariale si
  • nu vor mai fi impozitate cu 16%.

De retinut:

  • cadourile oferite in situatiile de mai sus sunt neimpozabile pentru toti salariatii, nu doar pentru copiii angajatilor;
  • regulile de neimpozitare in aceste ocazii se aplica si tichetelor cadou.
Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Economic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Preluarea La Cocoș de către proprietarul Lidl și Kaufland are undă verde! Să vorbim despre riscurile reale!

Decizia Consiliul Concurenței de a aproba preluarea rețelei La Cocoș de către Schwarz Grou…