DiverseCIA a publicat online 12 milioane de pagini cu documente desecretizate despre OZN-uri, teste pe iluzionişti şi bancuri sovietice By RedactiaPosted on 22/01/20175 min read0 0 676 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Cea mai mare colecție de înregistrări CIA desecretizate este acum accesibilă online, anunţă Agenţia Americană de Informaţii pe site-ul său. Documentele au fost anterior disponibile doar de la Arhivele Naționale din Maryland. Aproximativ 930.000 de documente, însumând mai mult de 12 milioane de pagini, sunt acum disponibile în sala de lectură electronică de pe site-ul CIA.O acţiune în instanţă îndreptată împotriva instituţiei de un ONG, MuckRock, a determinat Agenţia Americană de Informaţii (CIA) să publice online milioane de documente secrete, din perioada 1940-1990, notează BBC online.Printre documentele declasificate se află informaţii despre OZN-uri, dar şi despre şi experimente psihice din programul Stargate, care a fost mult timp subiect al teoriilor conspirației.În documentele desecretizate există informaţii despre Henry Kissinger, secretar de stat în timpul preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford, dar şi sute de mii de pagini cu analize de securitate şi cercetări ştiinţifice.Înregistrările includ mai multe rapoarte despre farfurii zburătoare, dar şi rețete pentru cerneală invizibilă.Documentele erau deja publice, din punct de vedere tehnic, dar puteau fi consultate doar de la patru computere aflate la Arhivele Naţionale din Maryland, în anumite intervale de timp.OZN-urile: Realitate sau ficţiune?Un set de documentele despre obiectele zburătoare neidentificate grupate în colecţia „OZN-uri: realitate sau ficţiune?” cuprinde rapoarte despre „farfurii zburătoare” în diferite locuri din lume (Spania, Nordul Africii, Germania de Est), informaţii despre obiecte sau fenomene inexplicabile, fenomene luminoase, articole ale unor cercetători.Există şi un raport care se numeşte OZN-urile, o ameninţare militară. Proiectul StargatePrintre documentele mai neobișnuite se află cele referitoare la Proiectul Stargate, despre capacităţi paranormale şi percepţii extrasenzoriale. Apar informaţii despre testele făcute în 1973 pe celebrul iluzionist Uri Geller.Este explicat în detaliu cum iluzionistul israelian a reuşit să reproducă parțial, dar cu precizie, imagini desenate de cineva aflat într-o altă cameră. Asta i-a făcut pe cercetători să concluzioneze că se demonstrează astfel „într-un mod convingător și lipsit de ambiguitate capacitatea sa paranormală de percepţie.”Bancuri politice din perioada sovieticăPrintre documentele declasificate se află şi un raport care cuprinde bancuri politice sovietice, traduse în limba engleză. Glumele sunt despre lideri sovietici, comunism şi capitalism.Exemple de astfel de bancuri: „Un muncitor care stătea la coadă la lichior, îi spune prietenului care îl însoţea: M-am săturat, ţine-mi şi mie rândul, mă duc să-l împuşc pe Gorbaciov. După două ore se întoarce la coadă, la prietenul său: Ei, l-ai împuşcat? îl întreabă acesta. Nu, coada era şi mai mare decât aici”.Sau altul: „Care este diferenţa dintre Gorbaciov şi Dubcek? Niciuna, dar Gorbaciov nu ştie încă„.Raportul cu glumele sovietice este adresat directorului adjunct al serviciului de informaţii.