Acasa Eveniment Cercetările în cazul avionului prăbuşit la Nehoiu, preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

Cercetările în cazul avionului prăbuşit la Nehoiu, preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti

7 min read
0
0
632

Cercetările în cazul avionului prăbuşit, ieri, la Nehoiu au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, un procuror deplasându-se spre locul accidentului în care au murit două persoane, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma.

Potrivit sursei citate, din primele informaţii, victimele ar fi din Cluj-Napoca şi, respectiv, din Constanţa.

„Nu ştiu cine le-a dat aprobare de zbor, vremea era absolut imposibilă, ploua şi plafonul de nori era foarte jos.”, a mai spus Cozma.

Două persoane au fost găsite decedate într-un avion de mic dimensiuni prăbuşit într-o zonă montană din apropierea oraşului Nehoiu, au informat miercuri reprezentanţii IGSU şi ai Prefecturii Buzău.

Autorităţile din judeţul Buzău au fost alertate de un apel la 112, persoana care a sunat susţinând că a auzit un zgomot la o distanţă considerabilă, care ar fi putut fi de la un aparat de zbor de mici dimensiuni.

Potrivit IGSU, forţele de intervenţie şi salvare au găsit locul accidentului, în zona Barajului Siriu şi au confirmat decesul a două persoane.

Conform purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, avionul s-a prăbuşit într-o zonă greu accesibilă, în arealul geografic al satului Valea Nehoiului, care aparţine de oraşul Nehoiu. Cozma a menţionat că apelul la 112 a fost făcut de un cioban.

Condiţiile meteo au fost nefavorabile în zona de nord a judeţului Buzău începând de marţi seara, cu vânt şi precipitaţii.

În urma cercetării la faţa locului, finalizate după miezul nopţii, criminaliştii au stabilit identitatea celor doi bărbaţi care se aflau în avionul prăbuşit miercuri după-amiază în zona Nehoiu.

Pilotul aparatului de zbor era un bărbat de 45 de ani din Cluj-Napoca, Mihai Covaciu, iar celălalt bărbat aflat în avion era Liviu Bucăţică, în vârstă de 50 de ani, din Constanţa, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor citate, avionul s-ar fi rupt în două, coada avionului rămânând pe cealaltă parte a versantului muntos, cercetările urmând să fie reluate joi dimineaţă,

Avionul de mici dimensiuni a decolat de pe aerodromul din Ghimbav şi urma să ajungă la Constanţa. Avionul este un model Pegna 2008, produs în Italia, cu dublă comandă, cu o lungime de 7 metri şi o anvergură de 9 metri.

Mihai Covaciu era un cunoscut dezvoltator imobiliar cu investiţii în construcţia de apartamente în Braşov, Râşnov şi Cluj-Napoca şi deţinea brevetul de pilot de mai bine de cinci ani, iar Liviu Bucăţică era un om de afaceri din Constanţa.

Sorin Stoicescu, specialist în aviație, a spus că nu e primul accident care a avut loc cu acest avion. „De data asta ce s-a întâmplat e neplăcut, dar același avion a căzut pe data de 8 august 2016 la Topoloveni, județul Argeș. Eu am în față raportul Comisiei de investigație care a investigat acest accident de aviație. Data trecută au scăpat cu viață și se întâmplă că acum n-au scăpat. Data trecută au făcut o aterizare forțată. Data trecută, accidentul a constat în faptul că au rămas fără combustibil și în 10 minute de la semnal, motorul a avut câteva simptome de oprire, pilotul a căutat un teren de aterizare și a aterizat forțat în locul care i s-a părut lui cel mai adecvat”, a spus Sorin Stoicescu la Antena 3.

„Apare un zbor particular al unui operator privat. E proprietate privată, deci nu aparține unei companii sau instituții de stat. E înregistrat la Autoritatea Aeronautică și e un avion neomologat în România”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli

Hoții purtau măști de actori celebri într-un jaf spectaculos la o bancă din Napoli Un inci…