EvenimentCercetările în cazul avionului prăbuşit la Nehoiu, preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel PloieştiCercetările în cazul avionului prăbuşit, ieri, la Nehoiu au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, un procuror deplasându-se spre locul accidentului în care au murit două persoane, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma. Potrivit sursei citate, din primele informaţii, victimele ar fi din Cluj-Napoca şi, respectiv, din Constanţa. „Nu ştiu …Citeste mai mult
De la rafinament parizian, la sandvișul muncitorului din rafinărie. Povestea parizerului, așa cum a fost scrisă și la Ploiești