Mobilizare fără precedent in cadrul campaniei ” CÂMPINA CURATĂ”! Au participat peste 500 de voluntari Campania „CÂMPINA CURATĂ”, prima acțiune de ecologizare din municipiul Câmpina, a avut loc sâmbătă, 24 aprilie 2021. La actiune au participat peste 500 de persoane și la finalul căreia s-a strâns o cantitate record de gunoaie – peste 1.200 de saci, în doar câteva ore, din mai multe zone ale localității. Au fost strânsi peste 1.200 de saci cu gunoi care, …Citeste mai mult
Alin Moldoveanu a semnat al treilea contract cu finanțare europeană! Acesta va ajuta la reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public din Câmpina Marți, 20 aprilie, la sediul ADR, a fost semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare și extindere sistem de iluminat public din Câmpina”. Primarul municipiului Câmpina – Alin Moldoveanu și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia – Liviu Mușat au semnat pentru acest proiect în valoare de 7,68 milioane lei, adică aproximativ 1,6 milioane …Citeste mai mult
Invitat intr-o emisiune tv, Alin Moldoveanu a declarat:” Bugetul municipiului Câmpina, un buget la limita de avarie” Alin Moldoveanu, invitat în cadrul unei emisiuni la Câmpinatv.ro. a declarat ca bugetul municipiului Câmpina pentru anul 2021 va intra în dezbaterea Consiliului Local Câmpina în ședința extraordinară din 22 aprilie. Bugetul municipiului Câmpina pentru anul 2021 va intra în dezbaterea Consiliului Local Câmpina „Este un buget real, fără capitole umflate, fără includerea unor lucrări pe care să nu le …Citeste mai mult
Alin Moldoveanu a semnat ieri, la Călărași, contractul de finanțare europeană pentru construirea unei săli de sport la Școala ”B.P. Hasdeu” Primarul Campinei, Alin Moldoveanu și directorul ADR – Liviu Mușat, au semnat ieri contractul de finanțare europeană privind ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale la Școala Gimnazială „B.P. Hasdeu”. Acesta este cel de-al doi-lea contract semnat cu Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, primul fiind semnat în urmă cu aproape două săptămâni și este vorba de cel privind ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei …Citeste mai mult
O reușită a administratiei locale Campina! Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a apropbat proiectul pentru construirea unei săli de sport, la Școala Gimnazială „B.P. Hasdeu” Astăzi, 14 aprilie 2021, a fost semnat contractul, în valoare de 16.260.252,36 lei, pentru proiectul „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale la Școala Gimnazială „B.P. Hasdeu” din Câmpina, de catre Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila. După ce în urmă cu mai bine de un an, Ministerul Dezvoltării a blocat proiectele cu fonduri europene, depuse de administrația câmpineană, din cauza corecțiilor financiare …Citeste mai mult
Noua administratie a Primariei Campina a reusit sa incheie anul 2020 fara datorii, achitand lucrari contractate in baza unor fonduri inexistente de fosta administratie În plenul ședinței Consiliului Local Câmpina, din 31 martie 2021, primarul Campinei, Alin Moldoveanu a afirmat ca Primăria Câmpina a încheiat anul 2020 fără datorii, insa a specificat ca a existat o mare problemă: ”Din punctul meu de vedere cel mai grav lucru este că, pe lângă rectificările bugetare unde am diminuat acele cheltuieli propuse din acele sume umflate în …Citeste mai mult
Alin Moldoveanu a depus un proiect cu finanțare externă în valoare de aproximativ un milion de euro, care presupune achiziții de echipamente medicale Alin Moldoveanu, primarul Campinei, a depus un proiect cu finanțare externă, în valoare de aproape un milion de euro, care presupune achiziții de echipamente medicale (ecograf, electrocardiograf portabil, glucometru, pulsoximetru tensiometru, stetoscop, termometru digital termoscanare, analizor colesterol și trigliceride, teste glicemice și teste pentru colesterol și trigliceride), materiale de protecție, echipamente IT, servicii de închiriere autospecială medicală pentru caravana în …Citeste mai mult
Primaria Campina a decis ca in 2021 plombarea strazilor sa se faca fara bani de la buget Anul acesta, în condițiile unui buget de austeritate, noua administrație locală a Primăriei Câmpina a decis ca în 2021 sa nu cheltuie bani de la bugetul local pentru lucrările de plombare a străzilor, totul urmând a fi realizat cu asfalt din sponsorizări, iar forța de lucru va fi asigurată de Atelierul de Infrastructură Urbană al Primăriei Câmpina. Foto: campinatv.ro Lucrările …Citeste mai mult
Alin Moldoveanu a semnat astazi primul contract de finanțare cu fonduri europene pentru Câmpina! Astazi la sediul din Calarasi a Agentiei de Dezvoltare Regionala Sud-Muntenia, primarul municipiului Câmpina – Alin Moldoveanu și directorul Liviu Mușat, au semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin construirea unei grădinițe”. Contractul prevede construirea unei grădinițe in cartierul Uniunea Europeană si are o valoare de 5.588.997,73 lei. Finantarea pentru realizarea acestui obiectiv va fi derulata prin …Citeste mai mult
O Strategie cum Campina n-a mai avut vreo data! 334 de proiecte in dezbatere publica pe site-ul Primariei Campina 334 de proiecte pentru toate domeniile: infrastructură, dezvoltare economică, administrație locală, sănătate, social, mediu, eficiență energetică, resurse umane, educație, cultură, turism etc, sunt in dezbatere publica până la 12 aprilie 2021. Ele pot fi gasite si studiate pe site-ul Primariei Campina. Strategia de Dezvoltare Locala pentru 2021-2027 este un document impresionant care se bazeaza în special pe fonduri europene dar …Citeste mai mult
Barierieră ilegală tolerată de actuala administrație locală! Primăria Ploiești recunoaște lipsa autorizației în 2025, dar construcția abuzivă blochează accesul și în 2026