actualitate administratie FrontBarierieră ilegală tolerată de actuala administrație locală! Primăria Ploiești recunoaște lipsa autorizației în 2025, dar construcția abuzivă blochează accesul și în 2026 By RedactiePosted on 26/07/20267 min read0 0 4 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Orașul in care fiecare face ce-l taie capul!Ploiești Barierele ilegale!Astazi bariera montată de Asociația de Propietari OmniaÎn vecinătatea Blocului A1 din B‑dul Republicii nr. 17B, chiar în spatele parcării Winnmarkt Ploiești, se află o barieră care sfidează legea de mai bine de un an. În ianuarie 2025, în urma unei petiții, Primăria Ploiești a transmis oficial că această barieră nu are Autorizație de Construire, fiind montată pe domeniu public fără actele obligatorii prevăzute de lege. Cu toate acestea, în iulie 2026, bariera este încă acolo.Funcțională!Nedemontată, în disprețul legii!Nesancționată!O construcție ilegală care blochează accesul într-o zonă publică, deși autoritatea locală a confirmat în scris că trebuie eliminată.Promisiuni ferme, realitate moaleSituația este cu atât mai surprinzătoare cu cât, în primele zile de mandat, primarul Mihai Polițeanu a mizat public pe un mesaj puternic: demolarea construcțiilor ilegale și aplicarea strictă a legii în urbanism. A fost un angajament care a creat așteptări reale în rândul ploieștenilor, mai ales într-un oraș sufocat de improvizații, garaje abuzive și bariere montate arbitrar. Dar în acest caz, promisiunea nu s-a transformat în acțiune.Aici avem o problemă de legalitate, o construcție ridicată fără autorizație, pe un teren care îngrădește accesul pe domeniul public si care dă un semnal celor care vor sa-și monteze in continuare asemenea bariere! Lipsa de reactie a autorității a adus in timp, in mai multe locații, asemenea construcții Ce spune legea?Conform Legii 50/1991, orice construcție, inclusiv o barieră, are nevoie de Autorizație de Construire. Nu știm ce autoritate locală ar putea elibera o asemenea Autorizație de Construire pe domeniul public.Fără acest document, construcția este ilegală și trebuie desființată, iar cei care au montat-o cu bună știință, sanctionați! Primăria a notificat asociația în 2025 să demonteze bariera în 15 zile. Suntem în 2026…. Termenul a trecut!Un an a trecut!Bariera a rămas!Ce înseamnă un aviz de amplasament pe care asociațiile il procură imediat si dupa amplaseaza construcția?Și în acest caz Asociația de Propietari Omnia, în baza acestui document fara valoare, și-a pus in practica proiectul.Pentru publicul larg, este esențial să înțeleagă că avizul de amplasament este doar o opinie tehnică preliminară.Nu permite construcția.Nu ține loc de autorizație.Nu legalizează nimic!Autorizația de Construire este singurul document care permite montarea unei bariere, indiferent dacă terenul este privat sau public. Asociația de proprietari deține doar aviz, nu autorizație.Prin urmare, bariera este ilegală!De ce este grav?Pentru că bariera, este montată pe domeniu public, blochează accesul într-o zonă circulată pompierilor, salvării, poliției și inclusiv cetățenilor și de-asemenea a fost declarată ilegală de primărie dar nu a fost desființată nici după expirarea termenului legal.Cazul ridică întrebări serioase despre modul în care Primăria Ploiești aplică legea, despre responsabilitatea funcționarilor și despre respectarea sesizărilor cetățenilor.Până la o intervenție concretă, bariera rămâne un simbol al inconsecvenței administrative, o construcție ilegală, recunoscută ca atare, dar lăsată să blocheze accesul public timp de peste un an de la prima sesizare!Poliția Locală pare să tolereze această situație deși patrulează zilnic în zonă.Este convenabil pentru Poliția Locală ca bariera să rămână acolo? Probabil…Dacă bariera ar fi desființată conform legii, nu ar mai exista „motivul” zilnic pentru aplicarea amenzilor pentru parcări ilegale!Precizăm că acest caz nu este unul izolat în orașul Ploiești!Așteptăm reacția autorităților! Când acest sesizare va fi în sfârșit rezolvată, vom reveni.
Barierieră ilegală tolerată de actuala administrație locală! Primăria Ploiești recunoaște lipsa autorizației în 2025, dar construcția abuzivă blochează accesul și în 2026
Când Adevărul este Servit pe Jumătate: Incidentul de la Penitenciarul Giurgiu și Dreptul la Apărare al Polițiștilor