actualitate FrontPutin afirmă că istoria va „rearanja” granițele Ucrainei în favoarea României, Poloniei și Ungariei By RedactiePosted on 27/07/20264 min read0 0 5 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Ucraina va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile din vestul țării, pe care le-a asociat cu foste posesii ale României, Poloniei și Ungariei. Afirmațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu militari ai Marinei ruse și preluate de agenția TASS.Liderul de la Kremlin a susținut că regiunile vestice ale Ucrainei au aparținut, în diferite perioade istorice, statelor vecine, iar revenirea acestora la „proprietarii de drept” este doar o chestiune de timp.„Sunt convins că, mai devreme sau mai târziu, Ucraina va pierde aceste teritorii din vest, pământuri care au aparținut cândva Poloniei, Ungariei și României. Poate că nu se va întâmpla mâine sau poimâine. Poate dura un an, doi ani, 10 ani sau 15 ani, dar istoria va pune în cele din urmă lucrurile la locul lor”, a afirmat Putin.Declarațiile vin într-un context în care Rusia continuă agresiunea militară împotriva Ucrainei, iar liderii occidentali au condamnat în repetate rânduri retorica imperialistă a Moscovei.Putin a mai subliniat că Rusia s-a considerat, în trecut, „singurul garant al integrității teritoriale a Ucrainei”, acuzând Kievul că a ales să considere Moscova drept inamic.„A existat un singur garant al integrității teritoriale a Ucrainei. Acesta a fost Rusia. Dar ei au decis că este necesar, posibil și avantajos pentru ei să declare Rusia drept dușman”, a adăugat președintele rus.https://mediasud.ro/wp-content/uploads/2026/07/snaptik_7667087216123874582_v3.mp4Reacțiile la aceste afirmații nu au întârziat să apară. Oficialii de la Kiev au respins categoric orice discuție despre cedarea teritoriilor, iar aliații occidentali au reafirmat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional.Regiunile menționate de Putin fac referire la fostele teritorii ale Austro-Ungariei, care după Primul Război Mondial au revenit României (Bucovina de Nord), Poloniei (Galiția) și, ulterior, în urma celui de-al Doilea Război Mondial și a tratatelor de pace, au fost anexate de Uniunea Sovietică și atribuite RSS Ucrainene. După destrămarea URSS, acestea au rămas parte a Ucrainei independente, recunoscute internațional.
Barierieră ilegală tolerată de actuala administrație locală! Primăria Ploiești recunoaște lipsa autorizației în 2025, dar construcția abuzivă blochează accesul și în 2026