Acasa Eveniment Bărbat reținut de DIICOT Ploiești, suspectat că ar fi furat diamante şi inele cu diamante din Franţa în valoare de peste 5 milioane euro

Bărbat reținut de DIICOT Ploiești, suspectat că ar fi furat diamante şi inele cu diamante din Franţa în valoare de peste 5 milioane euro

6 min read
0
0
616

La data de 14 ianuarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Ploscaru George pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și furt calificat.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la sfârșitul anului 2017, inculpatul Ploscaru George a constituit, împreună cu doi cetățeni sârbi, un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii pe teritoriul Franței a unei infracțiuni de furt, în dauna unei persoanei juridice care deține o marcă elvețiană de bijuterii.

Astfel, la data de 30.12.2016, inculpatul Ploscaru George a pătruns, după o prealabilă programare, în showroom-ul privat al mărcii elvețiene de bijuterii, situat în Paris, recomandându-se drept gemolog, sub numele de „Mizrahi” și părând interesat de examinarea a două diamante în stare brută și două inele placate cu diamante în vederea achiziționării.

”În urma investigaţiilor făcute în cauză a rezultat că, în 30 decembrie 2016, principalul suspect, un bărbat, de 42 de ani, din Bucureşti, s-ar fi prezentat la magazinul de bijuterii ca fiind specialist în bijuterii, gemolog, folosind un nume fals. La momentul respectiv, acesta ar fi reuşit să substituie bijuteriile faţă de care îşi manifestase interesul de a le cumpăra, cu nişte copii ale acestora”, arată DIICOT.

Vânzătorul, reprezentant al mărcii elvețiene, i-a remis inculpatului Ploscaru George bunurile spre examinare, poziționate într-o cutie, iar acesta din urmă, după o presupusă examinare, i-a restituit reprezentantului legal al persoanei vătămate o altă cutie, asemănătoare, substituind cutia originală.

Inculpatul nu s-a arătat interesat de cumpărarea produselor și a părăsit locul comiterii faptei, având asupra lui bunurile menționate anterior, în valoare cumulată de 5,2 milioane de euro, inculpatului Ploscaru George revenindu-i un inel și unul dintre cele două diamante brute, iar restul bijuteriilor revenind, conform înțelegerii, cetățenilor sârbi.

Inculpatul Ploscaru George a vândut în afara teritoriului țării diamantul unor cetățeni din statul Israel, iar cu inelul a intrat pe teritoriul României.

Pentru comercializarea inelului cu diamant, inculpatul Ploscaru George a intrat în contact cu doi cetățeni belgieni și unul israelian, fără ca tranzacția să se realizeze, la hotelul Radisson Blu, întrucât nu s-au înțeles asupra prețului. Inelul a fost găsit, ulterior, de anchetatori la o percheziție.

La data de 13 ianuarie 2017, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, au efectuat un număr de șapte percheziții domiciliare pe raza municipiului București, ocazie cu care a fost recuperat unul dintre inelele sustrase.

La data de 14.01.2017, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ploscaru George pentru o perioadă de 30 de zile.

Față de un alt inculpat a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. De asemenea, față de încă alți șase suspecți se efectuează cercetări sub aspectul săvărșirii infracțiunii de tăinuire.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

La percheziții s-a beneficiat de sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ministru UDMR, inregistrat în timp ce își bate joc de România: ”Îmi bag (p..a) în interesul național! Pentru că eu sunt ungur!”, este implicat in 4 dosare penale din o condamnare

Scandalul demisiei fulgerătoare a ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, zguduie cla…