EvenimentAncheta accidentului de pe A2: Niciun șofer nu consumase alcool. Sunt verificate mașinile By RedactiaPosted on 07/11/20162 min read0 0 464 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Aparatele etilotest au arătat că niciun șofer implicat nu băuse alcool – a transmis, pentru News.ro Liliana Bănescu, prim-procuror al Prachetlui de pe lângă Judecătoria Lehliu. Au fost de asemenea audiați, după proceduri maraton începute de sâmbătă după-amiază, întine până spre orele dimineții și apoi reluate, majoritatea șoferilor implicați, inclusiv cei internați, cu răni mai ușoare.„S-au audiat o parte dintre persoanele vătămate, cele care erau la spitale, în măsura în care s-a putut lua, la momentul respectiv, o declarație”, a spus Liliana Bănescu.A început și procesul de verificare tehnică a mașinilor. Autovehiculele sunt expertizate tehnic la sediul Poliției Rutiere A2, în prezența organelor de urmărire, a unor experți și a proprietarilor. Surse apropiate anchetei, citate de agențiile de știri, relatează că ultima mașină care a intrat în vehiculele avariate din față ar fi rămas cu un kilometrajul blocat la viteza de 118 kilometri pe oră. Patru oameni au murit și 56 au fost răniți în accidentul produs pe Autostrada Soarelui sâmbătă dimineață, în condiții de ceață densă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis deja dosar penal în cazul acestui accident. Încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca în urma anchetei procurorii să stabilească persoana sau persoanele care se fac vinovate de producerea coliziunii.