PoliticăAEP a finalizat verificările pentru rambursarea cheltuielilor de la alegerile locale By RedactiaPosted on 14/10/20164 min read0 0 443 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Autoritatea Electorală Permanentă anunță că verificările privind solicitările de rambursare a cheltuielilor din campania electorală pentru alegerile locale din 5 iunie 2016 au fost finalizate, iar săptămâna viitoare vor fi publicate rezultate ale controalelor privind rambursarea cheltuielilor electorale către toți competitorii electorali.„Precizăm că în acest moment se mai derulează doar activități ce țin de forma și modul de prezentare/depunere a documentelor justificative și că acestea presupun un dialog cu mandatarii financiari, cei care asigură efectiv relația cu AEP.Instituția noastră a aplicat și va aplica un tratament egal tuturor competitorilor, indiferent că sunt formațiuni politice sau candidați independenți, prin urmare rambursarea sumelor către aceștia va fi efectuată în același timp. Menționăm, de asemenea, că termenul legal pentru depunerea documentelor în vederea rambursării a fost de 30 de zile de la data alegerilor și că la această dată mandatarii financiari mai depun doar documente de natură a clarifica actele depuse inițial, care conțineau erori sau erau incomplete.AEP reamintește competitorilor electorali că simpla depunere a cererii de rambursare nu înseamnă neapărat și o rambursare integrală a cheltuielilor electorale. În cadrul controlului realizat de AEP prin intermediul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, se verifică atât modul de constituire a veniturilor, cât și destinația sumelor cheltuite. Orice neconcordanță în documentele depuse în vederea rambursării și neclarificată pe parcursul controlului va conduce la o aplicare strictă a dispozițiilor legale, respectiv sancționarea contravenienților și/sau confiscarea sumelor nelegale. Aceste neconcordanțe pot fi, însă, clarificate doar prin dialog cu mandatarii financiari” se arată în comunicatul AEP.În cadrul verificărilor făcute de AEP au fost identificate neconcordanțe la toți competitorii, iar răspunsul întârziat al mandatarilor financiari a constituit un motiv de a continua durata controlului până la data limită prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2016.Pentru detalii suplimentare privind controlul finanțării campaniei electorale și rambursarea cheltuielilor electorale de la alegerile locale din anul 2016 poate fi contactat domnul Toma Costreie, director general al Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, la adresa de mail finanțare.partide@roaep.ro.
Medicii de la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, sunt limitati la numarul operațiilor: „Nu ne putem face meseria din cauza lipsei locurilor la ATI”
Incendiu de proporții în Boldești-Scăeni: mai multe locuințe și anexe gospodărești cuprinse de flăcări