EconomicŢigările se scumpesc de la 1 iunie By RedactiaPosted on 08/05/20171 min read0 0 675 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Ţigările se vor scumpi de la începutul lunii viitoare, ca urmare a creşterii accizei la ţigarete cu 1%. Astfel, un pachet va costa mai mult cu 10 bani.Scumpirile vor continua în anii viitori, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a convenit cu producătorii din industrie un calendar de majorare a accizei cu câte 2% pe an până în 2022. Impactul estimat al măsurii, potrivit Programului de Convergenţă, este de 90 milioane lei în acest an.Modificările se vor face în Parlament prin amendarea OUG 3/2017, aflată acum la Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, în faza de raport. De asemenea, modificările sunt cuprinse în Raportul de Convergenţă aprobat, vineri, de Guvern şi care va fi trimis Comisiei Europene.Producătorii de ţigarete spun că nu au fost luaţi prin surprindere.
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag