Economic FrontAvem cea mai ieftina pâine din Europa si consumam 96 kg pe cap de locuitor By RedactiePosted on 24/08/20202 min read0 0 956 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Potrivit datelor Eurostat, în 2019, prețul pâinii și al produselor cerealiere din întreaga Uniune a fost mai ridicat în Danemarca (cu 51% peste media UE), Austria (+33%) , Luxemburg și Finlanda (ambele cu 25% peste medie). Cele mai mici prețuri au fost în România (cu 47% sub media UE), urmată de Bulgaria (35%) și Polonia (30%). În Marea Britanie pâinea este mai ieftină cu aproape 15% decât media Uniunii Europene, iar în Elveția cu 64% mai scumpă. Germania are cel mai mare consum de pâine și produse de panificație din UE, dar raportat la populație, acesta este mai mic decât în România. Deși consumul a scăzut marginal în ultimii cinci ani, în România se consumă anual 96 de kilograme de pâine și produse de panificație pe cap de locuitor, ceea ce înseamnă aproximativ 260 de grame pe zi, de persoană. Pe locul doi în privința consumului se situează Germania cu 72 de kilograme pe an pe cap de locuitor, urmată de Franța și Italia cu câte 69 de kilograme. În Spania consumul de pâine și produse de panificație era în 2019 de 51 de kilograme, iar în Marea Britanie de 57 de kilograme.