Acasa Diverse Vloggerii castiga bani de pe urma hartuirii persoanelor pe strada si nimeni nu se sesiseaza

Vloggerii castiga bani de pe urma hartuirii persoanelor pe strada si nimeni nu se sesiseaza

3 min read
0
0
72
„Glumă”, „prank” „experiment social”, cam ăștia sunt termenii cu care operează vloggerul Abbasi și care îl disculpă în fața celor 208 mii de abonați de pe Youtube, chiar și când ajunge la hărțuire în toată regula.
arman abbasi, vlogger, hartuire stradala, femei
VLOGGERUL ARMAN ABBASI, ÎNTR-UN ALT „PRANK” PE STRADĂ, ÎN BUCUREȘTI. CAPTURĂ VIA CANALUL SĂU DE YOUTUBE

N-am auzit niciodată de Arman Abbasi până când o tipă l-a filmat, de curând, după un eveniment neplăcut de hărțuire stradală. Clipul a ajuns viral și a stârnit reacții atât din partea susținătorilor fetei, cât și din partea endorserilor lui Abbasi.

Gia povestește că în seara respectivă a ieșit să cumpere pâine. În fața magazinului, s-a întâlnit cu tipul ăsta, Arman, care a început să o întrebe dacă îi place albă sau de secară, lungă și groasă sau mică și subțire. Gia l-a ignorat și și-a văzut de treabă, timp în care atât el, cât și prietenii lui, au continuat să strige după ea. A ieșit din magazin și mergea spre casă, moment în care Arman a început să facă remarci sexuale despre fundul ei. Gia i-a spus să înceteze, dar tipul nu s-a potolit, așa că s-a hotărât să-l filmeze. Au avut apoi conversația care apare în filmare.

Când a ajuns acasă și a postat clipul pe tiktok și pe Instagram, a început să primească mesaje în care i s-a explicat că tipul e youtuber și hărțuiește fete pe stradă, pentru content. Gia a povestit că, la scurt timp după incident, a început să primească amenințări cu moartea, cu bătaia, jigniri și înjurături pe rețelele sociale de la tot felul de tipi dubioși, unii dintre ei minori. În plus, Arman o amenința că va face el plângere, înaintea ei, pentru defăimare, cum că i-a stricat reputația.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Diverse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Un elev de la Şcoala de Poliţie Câmpina a salvat doi politisti si un jandarm

Un elev de la Şcoala de Poliţie Câmpina a fost salvator pentru doi poliţişti şi un jandarm…