VIRGILisME: EU CU CINE aVOrTEZ?

Astăzi, e o zi mare… La fel de mare ca orice zi de vot. Interesați sau nu, vii sau cei care arată de parcă ar fi vii, dar și morții mamelor lor sunt invitați la vot. De cele mai multe ori, sunt luați cu japca, cu găleata, cu tigaia sau cu microbuzul, gratuit, fără să plătească bilet.

Nu conteză nici măcar o eventual prezență scăzută la vot. Cineva tot trebuie ales, cineva tot trebuie să iasă! Noroc cu mediul rural… Acolo, da, e o zi festivă. În cătunele moritice, unde monotonia e aproape la fel ca tactica lui Guriță la Națională, lumea își scoate hainele de sărbătoare de la naftalină și se duce la vot. La țară, indiferent cum alegi secțiile de votare, cârciumile sunt în drum. Acolo se dezbat problemele adevărate din politica românească. Se vorbește liber, deschis… dacă e la terasă. Niciun Gâdea nu le poate tăia capetele plecate ale localnicilor care pun țara la cale. De fapt, ei mereu găsesc o cale. Cei aleși nu o găsesc niciodată!

Uneori, printr-o coincidență cu totul… întâmplătoare, apare un turist care ori dă cadouri, ori intră în vorbă, făcând cinste tuturor. „Turistul” e doar un activist de partid, cu rol propagandistic. Brusc, cei prezenți își schimbă ideile de vot cu care plecaseră de acasă. Votează din inerție, apoi trec iarăși pe la crâșmă.

E frumoasă ziua de vot… Starea de beție duce la beatitudine. În satele unde nicio babă nu a mai fost violată sau niciun nepot nu și-a mai ucis bunicii pentru actele de casă, ziua asta e chiar măreață!

Din păcate, ziua următoare, treziți din băutură, țăranii revin la hainele de zi cu zi. Și nu numai la haine, ci și la aceeași viață, la aceleași probleme. Nimic nu se schimbă, totul se transformă… în mai mult cenușiu.

Mark Twain a avut dreptate când a spus că: „Dacă votul nostru ar schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm!”

Virgil Rădulescu