Acasa Justiție Un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită

Un fost procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte, condamnat definitiv la patru ani de închisoare pentru luare de mită

13 min read
0
0
11

Fostul procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Cătălin Nicolae Ceort, a rămas cu condamnarea de patru ani de închisoare, primită în 2018 pentru luare de mită, după ce a cerut unui om de afaceri cercetat pentru evaziune fiscală 260.000 de euro pentru a primi o rezoluţie favorabilă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins definitiv, luni, apelurile faţă de acea sentinţă.

ICCJ a respins, luni, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul Cătălin-Nicolae Ceort împotriva sentinţei penale nr. 314 din 22 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, în dosarul nr. 1199/1/2017.

Ceort a mai fost obligat la plata sumei de 400 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Decizia este definitivă.

În 2017, procurorul Cătălin Nicolae Ceort, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost trimis în judecată de către DNA, pentru luare de mită, fiind acuzat că a cerut unui om de afaceri cercetat pentru evaziune fiscală 260.000 de euro pentru a primi o rezoluţie favorabilă. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei şi un avocat suspendat din Baroul Bucureşti, prin intermediul căruia omul de afaceri a dat o parte din bani.

Atunci, DNA anunţa că procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a procurorului Cătălin Nicolae Ceort, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică, inculpat pentru luare de mită.

În acelaşi dosar, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, avocatul Victor Ignat, la data comiterii faptelor suspendat în cadrul Baroului Bucureşti, cercetat pentru complicitate la  luare de mită.

Conform rechizitoriului întocmit de DNA, în decembrie 2016, procurorul Cătălin Nicolae Ceort a cerut, prin intermediul avocatului suspendat Victor Ignat, suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri martor în dosar, cercetat pentru evaziune fiscală şi spălare de bani într-un dosar penal aflat în instrumentarea magistratului.

”Aceşti bani au fost pretinşi de inculpatul Ceort Cătălin Nicolae în legătură cu îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu un act contrar acestor îndatoriri, în sensul adoptării unei soluţii favorabile faţă de martor în cauza respectivă. La data de 27 decembrie 2016, în scopul arătat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arăta DNA.

Dosarul a fost judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în 22 mai 2018 Ceort a fost condamnat la patru ani de închisoare şi patru ani interzicerea unor drepturi, pentru luare de mită. Victor Ignat a fost condamnat la trei ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la infracţiunea de luare de mită, executarea pedepsei fiind suspendată pe un termen de supraveghere de patru ani. Această decizie a fost atacată cu apel.

Iata minuta Completului de 3 judecatori Inaltei Curti:

Condamna pe inculpatul CEORT CATALIN NICOLAE (cu date de stare civila), la 4 ani inchisoare si 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b si g Cod penal pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, prev. de art. 289 alin.1 Cod penal rap. la art. 7 lit. b din Legea nr.78/2000. Conform art.65 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b si g Cod penal. Condamna pe inculpatul IGNAT VICTOR (cu date de stare civila), la 3 ani inchisoare si 3 ani interzicerea drepturilor prevazute de art. 66 lit. a si b Cod penal pentru complicitate la infractiunea de luare de mita, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 7 lit. b din Legea nr. 78/2000 si art. 396 alin.10 Cod procedura penala. In baza art.91 alin.1 Cod penal suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe o durata de 4 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat, potrivit art.92 Cod penal. Conform art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului Ignat Victor urmatoarele masuri de supraveghere: a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta; b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; d) sa comunice schimbarea locului de munca; e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza dispozitiilor art.93 alin.3 Cod penal, coroborat cu art.404 alin.2 Cod procedura penala, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o durata de 60 de zile in cadrul Primariei Voluntari sau in cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ilfov. Atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.96 Cod penal. Constata ca inculpatul Ignat Victor a fost retinut 24 de ore, la data 28.12.2016.

In baza art. 274 alin. 1 si 2 Cod procedura penala, obliga pe inculpatii Ignat Victor si Ceort Catalin Nicolae la plata sumei de cate 15.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Onorariile aparatorilor desemnati din oficiu pentru inculpatii Ceort Catalin Nicolae si Ignat Victor, in suma de 360 lei si, respectiv, 400 lei, raman in sarcina statului. Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, azi 22 mai 2018”.

Prezentam comunicatul DNA din aprilie 2017 privind trimiterea in judecata a procurorului Ceort:

”Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus trimiterea in judecata,

in stare de libertate, a inculpatului Ceort Catalin Nicolae, la data faptei procuror in cadrul Parchetului de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Urmarire Penala si Criminalistica, sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mita,

si sub control judiciar, a inculpatului Ignat Victor, la data faptei avocat suspendat in cadrul Baroului Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunii de complicitate la luare de mita.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Ceort Catalin Nicolae, in calitate de procuror in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia Urmarire Penala si Criminalistica, in mod indirect, prin intermediul inculpatului Ignat Victor, a pretins suma de 260.000 de euro de la un om de afaceri (martor in cauza), cercetat pentru comiterea unor infractiuni de evaziune fiscala si spalare de bani intr-un dosar penal aflat in instrumentarea magistratului.

Acesti bani au fost pretinsi de inculpatul Ceort Catalin Nicolae in legatura cu indeplinirea unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu un act contrar acestor indatoriri, in sensul adoptarii unei solutii favorabile fata de martor in cauza respectiva.

La data de 27 decembrie 2016, in scopul aratat mai sus, inculpatul Ignat Victor a primit de la omul de afaceri suma de 30.000 de euro, moment in care s-a procedat la constatarea infractiunii flagrante.

Dosarul a fost trimis spre judecare Inaltei Curti de Casatie si Justitie, cu propunere de a se mentine masura preventiva dispusa in cauza”.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

FC Petrolul – Concordia Chiajna 3-0

Victorie clară obținută de către FC Petrolul în fața Concordiei Chiajna, într-un meci în c…