Acasa Front Un braconier a tras cu arma către politist. Îşi va petrece în spatele gratiilor următorii 14 ani şi cinci luni

Un braconier a tras cu arma către politist. Îşi va petrece în spatele gratiilor următorii 14 ani şi cinci luni

5 min read
0
0
846

Doi bărbaţi prinşi la braconaj au încercat să fugă de oamenii legii, iar unul dintre ei a tras un foc de armă în direcţia poliţistului.

Un bărbat de 63 de ani îşi va petrece în spatele gratiilor următorii 14 ani şi cinci luni, după ce magistraţii Tribunalului Sălaj l-au găsit vinovat de ultraj raportat la tentativă la omor calificat, uz de armă fără drept şi braconaj.

Faptele s-au petrecut în 30 noiembrie 2019, la marginea unei păduri din localitatea Mirşid, unde Radu O. (63 de ani) şi Marius O. (53 de ani) – poliţist pensionar – se aflau la braconaj. Poliţiştii au fost alertaţi de către administatorului fondului de vânătoare, care ştia că niciunul dintre cei doi nu deţinea autorizaţie pentru a vâna în respectiva zonă. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au descoperit autoturismul fostului lor coleg, în prezent pensionar, parcată la marginea pădurii, aşa că au decis să aştepte. După aproximativ două ore, şi-au făcut apariţia cei doi bărbaţi înarmaţi cu puşti de vânătoare, care au luat-o la goană în direcţii diferite în momentul au fost somaţi să oprească.

Marius O. a fost prins fără prea mare dificultate, după ce s-a împiedicat, fiind imobilizat şi dezarmat forţat, întrucât a refuzat să predea arma la solicitarea agenţilor de poliţie. Poliţistul pensionar le-a cerut insistent foştilor săi colegi care îl prinseseră, să îl lase să plece şi să arunce o parte dintre cartuşele artizanale găsite asupra sa, se arată în motivarea Tribunalului Sălaj.

A TRAS ÎN DIRECŢIA POLIŢISTULUI

După ce l-a imobilizat, poliţistul, care avea asupra sa camera de termoviziune şi lanterna, a pornit în urmărirea celuilalt inculpat. L-a identificat la o distanţă de aproximativ 80-100 m, stând jos lângă un copac, iar când a ajuns la circa 10-15 m distanţă, a aprins lanterna şi l-a somat să se predea. „Inculpatul nu a dat curs somaţiei şi a început să fugă, intrând într-o zonă cu vegetaţie deasă, lăstăriş, unde s-a împiedicat şi a căzut de mai multe ori, în mod repetat întorcându-se cu arma îndreptată spre persoana vătămată strigând către aceasta: „Nu te apropia! Te omor! Te împuşc!”, se mai arată în motivare.

Potrivit sursei citate, la un moment dat, poliţistul a sesizat fasciculul luminos provenind de la lanterna inculpatului îndreptat înspre fasciculul luminos provenit de la propria lanternă şi a auzit zgomotul produs de descărcarea armei. Radu O. se afla la circa 16 metri distanţă de omul legii şi, spre norocul acestuia din urmă, glonţul nu l-a nimerit. Inculpatul a reuşit să-şi continue fuga şi să se ascundă până în după-amiaza zilei următoare când a fost prins.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Taxa de poluare: O soluție sau un paradox? Transformarea ca prin magie a mașinilor care polueaza in mașini acceptate pe drumul public

Îsocietatea modernă, protecția mediului a devenit o prioritate. În acest context, vehicule…