JustițieTribunalul Prahova a respins cererea lui Sebastian Ghiţă de revocare a măsurii arestării preventive RedactiaPosted on 29/08/20182 min read0 0 659 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Magistraţii Secţiei Penale a Tribunalului Prahova au respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea fostului parlamentar Sebastian Ghiţă de revocare a măsurii arestării preventive, se arată într-un comunicat de presă transmis de Tribunalul Prahova. „Prin încheierea pronunţată de Secţia Penală a Tribunalului Prahova, la data de 28.08.2018, în dosarul nr. 3913/105/2018, instanţa a respins, în baza dispoziţiilor art.242 Cod procedură penală, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, ca fiind neîntemeiată.”, se arată în comunicat. Potrivit sursei citate, decizia judecătorilor poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Sebastian Ghiţă a solicitat revocarea măsurii arestului preventiv luată faţă de el pe motiv că probele din dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie ar fi fost fabricate. Printre altele, pe motiv că fostul șef DNA Ploiești, Lucian Onea, a ticluit probe.Săptămâna trecută, Curtea de Apel de la Belgrad a respins definitiv cererea de extrădare a fostului deputat PSD, menţinând decizia din luna iulie pronunţată de Curtea Supremă.În 27 iulie, Curtea Supremă a Serbiei a respins solicitarea Ministerului român al Justiţiei privind extrădarea lui Sebastian Ghiţă, precizând că Ministerul de Interne sârb i-a acordat lui Ghiţă azil, considerând că acesta este persecutat din raţiuni politice.
PNL în opoziție, o salvare târzie sau un eșec previzibil? Criticile care lovesc în conducerea liberală
Un polițist de 27 de ani a murit după ce a picat proba fizică și a fost presat să soluționeze mai multe dosare