EvenimentTraseele spre platoul Bucegi, închise din cauza vremii RedactiaPosted on 16/11/20181 min read0 0 565 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Traseele montane dinspre Buşteni spre platoul Bucegi au fost închise pe perioada iernii începând de joi, la altitudini ridicate fiind ninsoare şi viscol, a declarat şeful Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc. Potrivit acestuia, traseele se închid în fiecare toamnă în jurul datei de 1 noiembrie, dar în acest an au fost lăsate deschise pentru că a fost vreme bună. „Este o regulă care se aplică în fiecare an. Traseele montane cu grad de dificultate se închid pe perioada iernii. Ele sunt deschise, pot fi accesate numai pe perioada când vremea este bună. În schimb, începând de astăzi, vremea s-a stricat, ninge, e viscol şi am zis că de acum încolo să fie închise toate traseele din Buşteni care fac legătura cu platoul Bucegi.”, a afirmat Haiduc. Traseele vor fi redeschise la primăvară, în funcţie de condiţiile meteorologice.
Administrația locală, între lege și realitatea politică. Două lucrări semnate de conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache explică mecanismele juridice ale puterii locale
ZIUA 2: Bariera ilegală de pe Bulevardul Republicii nr. 17B rezistă în continuare. Primăria Ploiești nu a pus în aplicare nici astăzi Dispoziția de demolare nr. 2984/2026