Acasa Sport România – Norvegia, de pe Arena Națională, se va juca fără spectatori

România – Norvegia, de pe Arena Națională, se va juca fără spectatori

4 min read
0
0
441

România vs Norvegia (din data de 15 octombrie, ora 21:45, preliminarii Euro 2020) se va juca cu porțile închise, decizia UEFA venind după incidentele care au avut loc la meciul tricolorilor cu Spania. Informația a fost publicată în premieră de gsp.ro.

Pe lângă această suspendare de o partidă, România riscă să primească o altă sancțiune dacă vor exista incidente la următoarele meciuri considerate „acasă”.

La meciul cu Spania, cu toate că spectatorii au fost avertizați că există pericolul ca România să joace cu porțile închise, unii dintre fanii tricolorilor au aruncat petarde pe teren la meciul cu Spania.

În plus, au existat scandări xenofobe, iar doi spectatori au intrat pe teren.

Reprezentativa României a căzut de pe 28 pe 31 în ierarhia FIFA/Coca-Cola.

Cu un total de 1490 de puncte, tricolorii sunt în spatele Spaniei și Suediei, dar peste Norvegia, adversarii acestora în preliminariile EURO 2020.

Iată cum se clasează oponenții din calificările pentru turneul final:

#7 Spania 1631 puncte (+2 locuri)
#18 Suedia 1560 puncte
#47 Norvegia 1435 puncte (+3 locuri)
#109 Feroe 1191 puncte (-1 loc)
#179 Malta 933 puncte (+2 locuri)

Topul este condus de Belgia, urmată de Franța, Brazilia, Anglia și Portugalia.

Cum se calculează punctajul în clasamentul FIFA
Punctajul unei naționale se calculează pe o perioadă de patru ani prin adunarea:

– mediei de puncte în meciurile din ultimele 12 luni

– mediei de puncte în meciurile mai vechi de 12 luni (care se depreciază anual prin înmulțirea cu 0.5, 0.3, respectiv 0.2 în cei trei ani)

Numărul de puncte (P) obținute la un meci depinde de următorii factori/coeficienți:

– Rezultatul meciului, victorie sau egal (R)

– Importanța meciului, de la un simplu amical până la preliminarii de Campionat Mondial (I)

– Valoarea adversarului (V)

– Confederația din care face parte adversarul (C)

Formula de calcul a punctajului obținut la un meci:

P = R x I x V x C

(R) : Echipele primesc 3 puncte la victorie, un punct la egal și zero puncte la înfrângere. În cazul unui meci decis la lovituri de departajare, câștigătoarea primește două puncte, iar învinsa un punct

(I) : Meci amical = 1.0; Preliminarii continentale = 2.5; Turneu final continental / Cupa Confederațiilor = 3.0; Campionat Mondial = 4.0

(V) : Valoarea adversarului este exprimată într-un număr egal cu 200 minus locul ocupat de oponent în clasamentul FIFA (cel mai recent). Excepție: liderului ierarhiei îi este întotdeauna desemnat coeficientul 200, iar echipelor clasate sub locul 150 le este desemnat automat coeficientul 50.

(C) : CONMEBOL = 1.0; UEFA = 0.99; AFC/CAF/OFC/CONCACAF = 0.85

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Comunicatul Clubului Petrolul Ploiesti după afirmațiile primarului Cluj-Napoca, Emil Boc

Comunicatul Clubului Petrolul Ploiesti Clubul Petrolul Ploiești este realmente consternat …