JustițieRomân condamnat la 225 de ani de închisoare RedactiaPosted on 08/07/20182 min read0 0 636 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 225 de ani de închisoare, sentinţa fiind una definitivă după renunţarea acestuia la calea de atac. Întemniţat la Penitenciarul Iaşi, deţinutul va ispăşi pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 30 de ani de închisoare, informează Mediafax.„Instanţa ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat Rusu Ovidiu, deţinut în Penitenciarul Iaşi, de renunţare la judecarea contestaţiei la executare. Obligă petentul condamnat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuielile judiciare avansate în cauză”, au arătat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi.În primăvara acestui an, Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava, care au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi l-au pedepsit pe acesta pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, dar au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare.Instanţa a constatat, practic, obligativitatea de a contopi pedeapsa de trei ani de închisoare, pe care i-a aplicat-o lui Rusu pentru tăinuire, cu alte pedepse pe care acesta le-a primit în alte cauze penale.La final, pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de legislaţia din România.
Așa șef, așa subalterni! De la Despescu până la patrula din stradă, uniforma MAI se poartă în combinații după bunul plac
Anii în care Ploieștiul a fost „capitala combinațiilor”: lumea interlopă și poliția, mână în mână în afacerile ilegale cu petrol