SocialProtest spontan pe platformele rafinăriilor Petrobrazi și Lukoil By RedactiaPosted on 19/03/20182 min read0 0 724 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Zeci de persoane, membri ai sindicatului reprezentativ din cadrul Grupului Feroviar Român (GFR), protestează, luni, pe platforma Rafinăriei Petrobrazi, dar şi pe cea a Rafinăriei Lukoil, oamenii fiind nemulţumiţi de salariile pe care le primesc şi refuzând să intre la schimbul unu. Angajaţii GFR, care s-au adunat luni dimineaţă la porţile rafinăriilor Petrobrazi şi Petrotel Lukoil, unde lucrează, susţin că au salarii de 2.000 de lei pe care le cataloghează drept „foarte mici”, având în vedere resposabilitățile pe care le au. Liderul sindicatului Feroviarul, Cătălin Angheli, a declarat că este vorba despre un protest spontan declanşat ca urmare a nemulţumirilor salariale. „Noi, ca organizaţie sindicală, suntem în perioada de negocieri în care au loc discuţii cu patronatul pentru rezolvarea solicitărilor salariaţilor, solicitări transmise către administraţie în acest sens. Sperăm ca atât oamenii, cât şi societatea să înţeleagă şi să mergem mai departe. Lucrurile trebuie tratate cu atenţie pentru că suntem în perioada de negocieri şi în acest moment nu am reuşit să închidem această perioadă (…). Oamenii au făcut-o din proprie iniţiativă, manifestându-şi dezaprobarea faţă de aceste lucruri, dar noi sperăm să rezolvăm aceste lucruri prin dialog”, a afirmat Angheli. Acesta a precizat că protestul nu este unul organizat, ci angajaţii au avut iniţiativa de a nu intra la lucru.
Au început disponibilizările la Hale și Piețe Ploiești. Primele șase persoane își pierd locul de muncă
Raport exploziv al Camerei de Conturi: Managementul Teatrului „Toma Caragiu”, sub lupa auditorilor. Contracte controversate, angajări mascate și posibile prejudicii din bani publici