Acasa Front Protest de amploare la Penitenciarul Ploiești! Polițiștii cer aplicarea legii salarizării și demisia Guvernului

Protest de amploare la Penitenciarul Ploiești! Polițiștii cer aplicarea legii salarizării și demisia Guvernului

3 min read
0
0
227

Astăzi, peste 100 de polițiști de penitenciare au participat la un protest organizat în fața Penitenciarului Ploiești. Evenimentul s-a desfășurat în contextul nemulțumirilor generate de prevederile recentei Ordonanțe privind măsurile de austeritate, numită de protestatari „Ordonanța Sărăciei”.

Protestatarii, reprezentanți ai ambelor penitenciare din județul Prahova, au scandat lozinci împotriva Guvernului, solicitând demisia acestuia. Aceștia au avertizat că pacea socială este în pericol, în cazul în care nu vor fi exceptați de la prevederile ordonanței.


Polițiștii de penitenciare au declarat că nu solicită majorări salariale, ci doar aplicarea Legii salarizării unitare nr. 153/2017 și menținerea veniturilor la nivelul înregistrat în luna noiembrie 2024. În plus, aceștia cer ca orele lucrate sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale să fie plătite conform legii.

„Nu este vorba despre bani în plus, ci despre respectarea drepturilor noastre legale. Ordonanța actuală va genera scăderi salariale, iar acest lucru este inacceptabil”, a declarat unul dintre protestatari.

Acțiuni viitoare și refuzul muncii suplimentare
Protestatarii au anunțat că vor continua seria manifestărilor publice, următoarea acțiune fiind programată pentru data de 17 ianuarie. De asemenea, se colectează deja semnături pentru refuzul de a presta muncă suplimentară, o măsură care ar putea afecta semnificativ activitatea penitenciarelor.

Deși ministrul Justiției, Radu Marinescu, a oferit garanții că ordinul Bayraktar, care reglementează unele beneficii ale polițiștilor, va fi prelungit pentru 2025, aceștia consideră că măsura nu este suficientă. Prelungirea ordinului nu va compensa pierderile generate de neplata muncii în zilele de repaus și sărbători legale.

Sindicatul polițiștilor de penitenciare subliniază că acțiunile lor nu sunt motivate de dorința de câștiguri suplimentare, ci de respectarea drepturilor legale și menținerea unui venit echitabil. Protestele din Prahova sunt un semnal de alarmă pentru Guvern, care este chemat să acționeze rapid pentru a evita escaladarea conflictului social.

 

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Ploieștiul, orașul-fantomă al susținătorilor inexistenți! Farsa semnăturilor pentru prezidențiale 

Ne apropiem de alegeri, iar România se umple de candidați la președinție. Unii cunoscuți, …