EvenimentPrognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă By RedactiaPosted on 01/12/201610 min read0 0 444 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Potrivit ANM, în cursul zilei de vineri, în zonele de munte, precum şi nordul şi centrul ţării, cerul va avea înnorări, temporar vor predomina ninsorile, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi, îndeosebi la munte, local 15…20 l/mp şi izolat 25 l/mp, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent.ÎN ŢARĂÎn restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi se vor semnala precipitaţii slabe mixte, local în Crişana, jumătatea sudică a Moldovei şi în Dobrogea şi pe spaţii mici în Muntenia, Oltenia şi Banat, favorizând formarea poleiului. Vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze la rafală de peste 55…65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70…75 km/h, în timp ce la munte va sufla tare, cu peste 90…100 km/h viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m. Seara şi noaptea, cerul va mai avea înnorări numai în zonele de munte şi în regiunile estice, unde pe arii restrânse va mai ninge în general slab cantitativ şi, deşi vântul va mai prezenta intensificări temporare, viscolind sau spulberând zăpada, se va semnala totuşi o diminuare a intensităţii rafalelor, mai ales în a doua parte a intervalului. În restul zonelor, cerul va deveni variabil şi numai izolat vor mai fi condiţii de precipitaţii, iar vântul va ajunge să sufle în general moderat. Temperaturile maxime vor continua să crească în majoritatea regiunilor, apropiindu-se de mediile climatologic specifice perioadei, şi vor fi cuprinse între -1 şi 10 grade în sudul Munteniei şi al Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -10 şi 0 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.LA MUNTE:Vremea se va menţine mult mai rece decât în mod normal pentru această perioadă din an în special pe parcursul nopţii. Cerul va avea înnorări şi mai ales pe parcursul zilei şi în primele ore ale nopţii, va ninge însemnat cantitativ, iar cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 25 l/mp, astfel că se va depune strat nou de zăpadă consistent. Vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h viscolind puternic şi troienind zăpada, determinând reducerea vizibilităţii sub 50 m .Spre sfârşitul intervalului ninsorile vor diminua semnificativ în intensitate şi se vor restrânge, urmând a se semnala doar pe arii restrânse în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali.SÂMBĂTĂÎN ŢARĂ- valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -12 şi -2 grade. În nordul, nord-estul şi centrul ţării vor fi înnorări temporare şi va mai ninge, în general slab cantitativ, local în Maramureş şi în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul zonelor montane, în Moldova şi Transilvania. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi fulguieli izolate. Deşi la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va mai avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpada, iar în timpul zilei, intensificări temporare vor fi şi în sudul, centrul şi estul ţării, spulberând trecător zăpada în nordul Moldovei şi în Transilvania. Izolat, în zonele joase de relief, dimineaţa şi noaptea se va semnala ceaţă, posibil asociată cu depunere de chiciură.LA MUNTE- vremea se va ameliora semnificativ faţă de ziua anterioară sub aspectul intensităţii şi a distribuţiei ninsorilor. Cerul va fi temporar noros şi va mai ninge, în general slab, local în zona Carpaţilor Orientali şi pe arii restrânse în restul masivelor montane. Deşi la cote mult mai reduse decât în intervalul precedent, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze mai mari însă pe crestele cele mai înalte, viscolind şi spulberând zăpadă. Regimul termic va continua fie caracterizat de valori mai coborâte decât cele climatologic specifice acestei date din an.ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN,Interval de valabilitate: 02 decembrie, ora 08 – 03 decembrie, ora 02 Fenomene vizate: intensificări ale vântului în vest, sud şi est şi pe arii restrânse polei; ninsori însemnate cantitativ şi viscolite în zonele de munte, nordul şi centrul ţării Zone afectate: conform textului şi hărţii În intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70…75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului. În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada. Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Șoferii vor putea plăti rovinieta în termen de 24 de ore: un nou proiect de lege avizat de Comisia de Transport