Acasa Eveniment Ponta: M-am întâlnit prima dată cu Kovesi într-un cadru informal la o podgorie a lui Sebastian Ghiţă

Ponta: M-am întâlnit prima dată cu Kovesi într-un cadru informal la o podgorie a lui Sebastian Ghiţă

4 min read
0
0
517

Victor Ponta a declarat că prima dată când s-a întâlnit cu Laura Codruţa Kovesi, într-un cadru informal, a fost în 2011, la o podgorie deţinută de omul de afaceri Sebastian Ghiţă, acesta din urmă confirmând afirmaţia fostului premier.

„Prima dată în viaţa mea, când m-am întâlnit cu doamna Kovesi într-un mod informal, nu vorbesc de evenimente, a fost la domnul Ghiţă, nu acasă. Nu ştiu dacă o mai are acum, avea o podgorie între Ploieşti şi Mizil. Acolo m-am întâlnit prima dată cu doamna Kovesi în 2011”, a declarat Victor Ponta într-un interviu pentru Antena 3.

La rândul său, deputatul Sebastian Ghiţă a confirmat existenţa acestei întâlniri între Victor Ponta şi Codruţa Kovesi, pe atunci procuror general: „A fost o petrecere privată, era toamnă, se culegea via. A venit şi Ponta şi atunci s-au cunoscut prima dată”, a spus Sebastian Ghiţă, într-o intervenţie la România TV. „Nici nu m-am lăudat cu chestiunea asta, nici nu m-am folosit de prietenia cu doamna Kovesi”, a adăugat omul de afaceri.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, vineri, la Europa FM, că nu a fost, nu este şi nici nu va fi prietenă cu „inculpatul Sebastian Ghiţă”.

Declaraţiile acesteia au fost făcute după ce Ghiţă a susţinut că a participat la falsificarea raportului care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat pentru că la acea vreme avea „o relaţie foarte apropiată” cu Kovesi, „fiind practic prieteni”.

Deputatul Sebastian Ghiţă a depus, marţi, la Parchetul General, un autodenunţ şi a susţinut că, în 2012, a participat la falsificarea unui raport care să arate că teza de doctorat a Laurei Kovesi nu este un plagiat.

„Având o relaţie foarte apropiată cu doamna Kovesi, fiind practic prieteni la vremea aceea, şi dânsa temându-se de un potenţial rezultat negativ al comisiei tehnice, vorbind în mai multe rânduri cu dânsa şi eu cunoscându-i pe cei care se ocupau de întocmirea raportului tehnic, am convenit ca împreună cu ceilalţi să avem grijă ca raportul să fie pozitiv”, spunea Ghiţă.

Reamintim că Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a început urmărirea penală in rem pentru instigare la fals intelectual, în cazul autodenunţului lui Sebastian Ghiţă privind teza de doctorat a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Silviu Prigoană, omul de afaceri, a decedat într-un restaurant din Brașov

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri și politician, a murit în mod tragic într-un res…