Acasa Politică Ponta, Ghiță și Coldea ar putea fi audiați la Comisia parlamentară de control a SRI. Autostrada Comarnic-Brașov luată în vizor – VIDEO

Ponta, Ghiță și Coldea ar putea fi audiați la Comisia parlamentară de control a SRI. Autostrada Comarnic-Brașov luată în vizor – VIDEO

6 min read
0
0
777

Fostul premier Victor Ponta, fostul deputat Sebastian Ghiță și generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI, ar putea fi audiați la Comisia parlamentară de control a Serviciului Român de Informații, după cum a declarat, miercuri, președintele Comisiei, Adrian Țuțuianu, la finalul audierilor la care a participat conducerea SRI.

„Mi s-au pus la dispoziție date din care rezultă că SRI a făcut zeci, sute, pe unele zone, din 2000 până astăzi, de informări către persoane care au calitatea de beneficiar legal de informați sau a transmis informațiile necesare către organe de cercetare penale, inclusiv cu privire la autostrada Comarnic-Brașov. De aceea am spus că ne-am propus să analizăm în ce măsură este necesară și audierea altor persoane. Ca să fiu și mai concret, dacă domnul Ghiță ar fi aici, cred că ar fi util să fie audiat de Comisia de control parlamentar. Domnul Coldea — am putea ajunge la concluzia, după ce analizăm toate datele, că ar putea fi chemat pentru audiere la Comisia de control parlamentar. Domnul Victor Ponta ar putea fi de asemenea, pentru că s-a făcut referire la domnia sa legat de mai multe subiecte, chemat la comisia de control parlamentar”, a declarat Țuțuianu.

Acesta a precizat că investigația Comisiei nu s-a încheiat. „Vom analiza în cadrul Comisiei mulțimea aceasta de informații pe care le-am primit astăzi și vom decide ce aveam de făcut mai departe”, a spus Adrian Țuțuianu.

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a dezvăluit că în vacanţa din Toscana în care au fost împreună Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă au mai fost şi directorul Serviciului Român de Informaţii de la acea vreme, George Maior, precum şi fostul vicepremier Vasile Dîncu.

„Domnul George Maior a dat comisiei de control intern anumite explicaţii. Nu au fost împreună, de exemplu, în Insulele Seychelles. Nu există această informaţie. În Toscana, da!”, a declarat Adrian Ţuţuianu fiind întrebat dacă şi familia Maior a fost împreună cu Sebastian Ghiţă în vacanţe din străinătate.

Preşedintele comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a afirmat că membrii comisiei au fost informaţi că soţii Florian şi Dorina Ioana Coldea au prezentat documente justificative privind cheltuielile făcute în vacanţele petrecute alături de familia lui Sebastian Ghiţă, însă nu a fost clarificat dacă respectivele documente sunt reale sau nu.

„Este confirmat că au fost prezenţi în insulele Seychelles, este confirmată prezenţa lor în Toscana şi prezenţa doamnei Coldea cu doamna Ghiţă la Paris. Au prezentat documente justificative cu privire la cheltuielile ocazionate de aceste deplasări”, a declarat senatorul Adrian Ţuţuianu, la finele audierii în comisie a directorului SRI.

Ţuţuianu a spus că nu au fost încălcate prevederile legale şi normele interne ale SRI în ceea ce priveşte concediile familiei Coldea. În ce priveşte veridicitatea documentelor prezentate de familia Coldea conducerii Serviciului, Ţuţuianu a spus: „Nu am putut astăzi să clarificăm dacă sunt reale sau nu. Nu sunt indicii că ar fi documente false”.

El a spus că, în interiorul SRI, a fost verificată şi soţia lui Florian Coldea, care este colonel SRI. „Avem o problemă de raportare deontologică din perspectiva relaţiilor unui colonel SRI cu un membru al comisiei parlamentare de control al Serviciului”, a comentat Adrian Ţuţuianu.

Preşedintele Comisiei SRI a precizat că discuţiile nu au fost închise miercuri şi că urmează să decidă dacă vor fi audiate şi alte persoane.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Schimbare la Prefectura Prahova: Lucian Moise (USR) este noul subprefect

Prefectura Prahova trece printr-o schimbare importantă în structura de conducere, după ce …