Acasa Eveniment Poliţia Română recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă în această perioadă

Poliţia Română recomandă şoferilor să folosească anvelope de iarnă în această perioadă

4 min read
0
0
403

Folosirea anvelopelor de iarnă nu este condiţionată de o anumită dată calendaristică, ci de starea drumului, atunci când este acoperit cu zăpadă, gheaţă sau polei, nerespectarea obligaţiei fiind sancţionată cu amenzi ce pot ajunge până la 2.500 de lei, anunţă Poliţia Română.

„Poliţia Română reaminteşte că legislaţia în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, în aceste condiţii, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, se arată într-o informare  a Poliției Române.

Şoferii care sunt depistaţi fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei riscă să fie sancţionaţi cu amendă între 9 şi 20 de puncte amendă, asta însemnând între 1.125 şi 2.500 de lei. Pe lângă amendă, se va reţine certificatul de înmatriculare al autovehiculului, mai anunţă Poliţia Română.

Informarea vine în condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, în această dimineaţă, o informare de vreme rea, valabilă de la ora 14.00 până luni la ora 09.00, în acest interval fiind anunţate intensificări ale vântului şi ploi în toată ţara, iar în zonele montane ninsori.

Potrivit informării ANM, în Carpaţii Orientali va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă, iar în Carpaţii Meridionali, precipitaţii sub formă de ninsoare sunt anunţate pe seară şi în noaptea de duminică spre luni.

Vântul va sufla cu putere, îndeosebi în regiunile sudice ale ţării unde se vor depăşi la rafală 40-50 km/h. Pe crestele montane, ANM anunţă că va sufla cu 60 km/h, viscolind zăpada.

În restul ţării va ploua în intervalul menţionat, iar trecător în estul Transilvaniei şi în Subcarpaţii Moldovei vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare. Potrivit ANM, ploile vor depăşi local 10-15 l/mp, iar în zona de nord-vest, centru şi est izolat 20-25 l/mp.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Silviu Prigoană, omul de afaceri, a decedat într-un restaurant din Brașov

Silviu Prigoană, cunoscutul om de afaceri și politician, a murit în mod tragic într-un res…