Acasa Sport Petrolul un nou semieșec acasă, după 0-0 cu Metaloglogus

Petrolul un nou semieșec acasă, după 0-0 cu Metaloglogus

8 min read
0
0
24

Formaţia Petrolul Ploieşti a remizat, luni, pe teren propriu, scor 0-0, în ultimul meci al etapei a XX-a a Ligii a II-a. Petroliștii au pierdut nu mai puțin de 12 puncte pe teren propriu, dar Flavius Stoican rezistă… Astfel, Petrolul a terminat fără victorie seria meciurilor jucate, în 2019, pe „Ilie Oană”, după o remiză „albă” în confruntarea cu Metaloglobus București.

Într-o etapă în care toate celelalte rezultate păreau să lucreze în favoarea lor, „lupii” n-au reușit să profite și să-și adjudece toate cele trei puncte din confruntarea cu Metaloglobus, rămânând, astfel, în afara podiumului eșalonului secund. Meciul de pe „Ilie Oană” nu s-a abătut foarte mult de la scenariul pe care l-am tot văzut pe parcursul acestui sezon, cu o echipă a Petrolului ce a dominat ostilitățile, dar, din nou, a ratat enorm, iar victoria atât de necesară a refuzat să vină!

Seria ocaziilor mari a fost deschisă după nici un sfert de oră, atunci când Gavrilă a centrat de pe stânga, Arnăutu a deviat cu capul, Gavrilaș a respins în față, dar Sîrghi (14) n-a profitat, trimițând în blocajul portarului advers! Zece minute mai târziu, Saim Tudor a țintit butul din dreapta lui Gavrilaș, cu un șut expediat din marginea careului mare, apoi Arnăutu (32) n-a cadrat ținta cu o lovitură de cap, iar Sîrghi (38) a mai trimis, încă o dată, în Gavrilaș!

Sarabanda ratărilor a continuat și după pauză, cu o dublă șansă în aceeași fază: Munteanu a șutat din stânga, Gavrilaș a respins în față, dar Arnăutu (50) a reluat, din mijlocul careului, pe lîngă poartă. Extrem de norocos, Gavrilaș a scăpat cu fața curată și la șutul lui lui Mihăescu (60), pe care l-a respins de lângă bara din stânga sa, la „capul” lui Gavrilă (67), ce a trecut peste poartă, sau la reluarea, tot cu capul, al lui Gnabaoyou (81), la care balonul a ocolit, din nou, ținta.

Și, de parcă nu era suficient faptul că mingea a refuzat să intre în poarta bucureșteană, finalul i-a găsit pe oaspeți având marea șansă să deschidă scorul, la o lovitură liberă indirectă de care au beneficiat chiar de pe linia de 6 metri a careului petrolist, dar la care Cristi Sîrghi a intervenit la sacrificiu, reușind să blocheze șutul lui Alexandru Coman (90+5)! Ar fi fost prea mult și, cu siguranță, nedrept, pentru că Petrolul, dincolo de nereușitele tehnico-tactice vizibile în destule momente, a dominat meciul și ar fi meritat să obțină toate cele trei puncte.

Așa, s-a terminat 0-0 și, fără victorie în ultimele patru întâlniri, echipa noastră alunecă până pe poziția a cincea a Ligii 2, la trei puncte de promovarea directă și unul singur de locul care duce la baraj. Iar ultimul joc al anului va fi unul extrem de important, Petrolul urmând să o întâlnească duminică, de la ora 13.00, în deplasare, pe lidera ierarhiei, UTA Arad.

FC Petrolul – Metaloglobus București 0-0

FC Petrolul: Avram (cpt) – Olaru, Sîrghi, Manolache, Țicu – Meza Colli, Mihăescu – Munteanu (80 Gnaboyou), Gavrilă (88 Bratu), Saim Tudor (64 Ștefănescu) – Arnăutu. Antrenor: Flavius Stoican.

Metaloglobus: Gavrilaș – Ciubotaru, Plămadă, Lung, Sava – Ciocâlteu (89 Vîlceanu), Sato Mino, Lungu, Duminică – Cl. Herea (63 Al. Coman), O. Herea (cpt) (80 Ionică). Antrenor: Marius Măldărășanu.

Au arbitrat: Adrian Viorel Cojocaru (Galați) – Imre-Laszlo Bucsi (Sf. Gheorghe) și Doru Zamfir (Slatina).

Arbitru de rezervă: Eduard Ioniță (Galați).

Observatori: Cristian Petropulos (Alba Iulia) și Laurențiu Vărgatu (Brăila).

Petrolul ocupă locul cinci în clasament, cu 31 de puncte, iar Metaloglobus este pe nouă, cu 28 de puncte. Lider este UTA Arad, care are 38 de puncte.

Etapa a XXI-a programează, vineri, sâmbătă şi duminică, următoarele partide:

Vineri, 6 decembrie: Campionii FC Argeş – Sportul Snagov (ora 18.00)

Sâmbătă, 7 decembrie: Metaloglobus Bucureşti – Csikszereda Miercurea Ciuc, CSM Gloria Buzău – Ripensia Timişoara, CSM Reşiţa – CS Mioveni (ora 11.00), Dunărea Călăraşi – Farul Constanţa (ora 12.00), ASU Politehnica Timişoara – Pandurii Lignitul Târgu Jiu (ora 14.00), Concordia Chiajna – FC Rapid (ora 16.00)

Duminică, 8 decembrie: UTA Arad – Petrolul Ploieşti (ora 13.00), Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj (ora 17.00).

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

FIUL LUI SILE CĂMĂTARUL ARESTAT DUPA CE A ÎNJUNGHIAT UN TÂNĂR ÎN PIEPT

Un echipaj de Poliție din București a observat, duminică seara, o mașină cu numere de înma…