PoliticăPartidul Neoliberal Prahova susține demersurile transportatorilor români By RedactiaPosted on 11/01/20194 min read0 0 472 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Organizația judeteană a Partidului Neoliberal Prahova susține demersurile transportatorilor români, în contextul dezbaterii europene privind Pachetul de Mobilitate.Pachetul Mobilitate, care vizează piața industriei de transport în spațiul Uniunii Europene, contine dispoziții contestabile privind accesul la profesie și la piața de transport rutier, revizuirea regulilor privind timpii de conducere și de odihnă, detașarea lucrătorilor.Întelegem că România, ca membru UE, susține o mai mare integrare europeană și respectarea valorilor europene, dar fără a face derogari de la respectarea principiilor pieței unice, de la principiile pieței libere, de la libertățile pe care se bazează Uniunea, cum sunt libera circulație și egalitatea agenților economici pe piața comună, de la drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni, de la aspectele pilonului social și de piață ale Pachetului Mobilitate și chiar dreptul la muncă.Din păcate, reprezentanții actuali ai României, absenți și dezinteresați de dispută, aflați în campanie electorală sau în lupta pentru acapararea întregii puteri în stat, nu au timp pentru a proteja interesele propriilor cetățeni și interesele economice ale agenților economici români față de propunerile aflate pe masa Parlamentului European.Confruntate cu perspectiva alegerilor europene din acest an, țările vestice, în frunte cu Franța și Germania, doresc o aplicare rapidă și o formă mai „dură” a pachetului de măsuri, în detrimentul țărilor central și est europene care doresc să mențină piața deschisă și susțin că orice restricție privind locurile de muncă subminează piața internă.Organizatia județeană Prahova a Partidului Neoliberal va continua să monitorizeze cu atenție evoluția acestui dosar în interesul asigurării echității pe piața comună europeană și a drepturilor europene ale lucrătorilor români, solidarizându-se cu protestele din Bruxelles, din 10 ianuarie, a federațiilor din transport.Cu stimă,Președinte Partidul Neoliberal Prahova, Niky TĂRICEANUInfo: Pachetul mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană pe 31.05.2017 şi cuprinde propuneri importante de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.