Acasa Front Mihai Polițeanu anunță „Republica de sub Castani 2026”! Evenimente noi, reguli noi

Mihai Polițeanu anunță „Republica de sub Castani 2026”! Evenimente noi, reguli noi

3 min read
0
0
81

Mihai Polițeanu anunță „Republica de sub Castani 2026”! Evenimente noi, reguli noi

Mihai Polițeanu a prezentat planurile pentru ediția 2026 a proiectului „Republica de sub Castani”, seria de evenimente desfășurată pe Bulevardul Independenței din Ploiești, care a debutat în 2025 și va continua în sezonul cald cu un program extins și noi reguli de organizare.

Potrivit edilului, ediția din 2026 vine cu modificări menite să îmbunătățească confortul locuitorilor și aspectul zonei centrale. Astfel, în fața Spitalului de Pediatrie nu vor mai fi amplasate terase, pentru a menține liniștea necesară pacienților. De asemenea, nu vor mai fi permise căsuțele permanente de alimentație publică, acestea urmând să fie înlocuite de food-truck-uri operate doar în weekend.

Primarul a anunțat și elaborarea a două regulamente importante pentru oraș: unul privind estetica urbană pentru zona centrală și Bulevardul Independenței, iar al doilea dedicat activităților HORECA și alimentației publice din centrul municipiului. Noile reguli ar urma să intre în vigoare din 2027.

În ceea ce privește programul cultural și recreativ, ediția 2026 va include mai multe weekenduri tematice, între care „Republica copiilor mari și mici”, „Clasic sub castani”, „Ploiești Street Fest”, „Republica Rock”, „Jazz sub castani”, „Sport Arena Street Ball”, „Artown” și „Zilele Republicii”, acestea din urmă urmând să fie printre cele mai ample evenimente ale anului.

Polițeanu a precizat că proiectul beneficiază deja de sprijinul mai multor parteneri oficiali, printre care Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești, Rompetrol, MedLife și alte companii locale și naționale, care vor contribui prin sponsorizări, logistică și organizare de activități.

Edilul a subliniat că proiectul este gândit pe termen lung, administrația locală lucrând deja inclusiv la direcțiile de dezvoltare pentru ediția din 2027.

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front
Comments are closed.

Check Also

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, anunță pe TikTok că se retrage definitiv din politică

Fostul edil al municipiului Ploiești, Andrei Volosevici, a surprins opinia publică printr-…