Acasa Politică Medicii de la Spitalul Județean Târgovişte, racolaţi de manager pentru mitingul PSD

Medicii de la Spitalul Județean Târgovişte, racolaţi de manager pentru mitingul PSD

3 min read
0
0
619

Managerul Spitalului Județean Târgoviște, Claudiu Dumitrescu, a fost consilier PNL, partid din care a fost exclus după o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Municipal, dar care s-a opus deciziei de partid, a rămas în sala de Consiliu şi a votat propunerile de viceprimari ale PSD. Presa a scris ulterior că, drept răsplată, el a primit apoi postul de manager al Spitalului din Târgovişte.

Acum a inițiat, în cadrul spitalului, un imbold pentru medici de a participa la mitingul PSD ce va avea loc duminică. „Din punctul meu de vedere este un lucru absolut normal şi susţin public, oriunde şi oricui, ca în momentul în care se întâmplă un lucru bun, mă refer la reparaţia morală pentru prima dată în ultimii 50 de ani, să fie lăudat şi scos în public. În ţara asta s-a ajuns ca normalitatea să fie anormal şi invers. Consider din punctul meu de vedere că pentru un medic, participarea la un astfeld e miting este absolut normală, având în vedere că veniturile au crescut substanţial, extrem de favorabil. Chiar dacă consideraţi că guvernarea are rolul normal de a face ca lucrurile să iasă bine, în anii trecuţi nu s-a întâmplat, s-a întâmplat acum şi este foarte bine”, a declarat la Digi24 Claudiu Dumitrescu.

El a subliniat că, pentru un medic care timp de 50 de ani a fost plătit cu un salariu „nedemn pentru activitatea pe care o desfăşura”, la momentul acesta asta situaţia e net schimbată în bine.

„Din punct de vedere uman şi individual, poţi participa la un astfel de miting în semn de mulţumire. La noi în ţară nu mai există noţiunea de mulţumire, doar de protest, de la Revoluţie până acum trei ani nu s-au întâmplat lucruri bune”, a afirmat Claudiu Dumitrescu.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Politică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Vizită parlamentară la Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou

Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a fost, la data de 26 martie 2026, gazda u…