OpiniiLăsați-o pe Sorina, când va fi mare, să-și bea cafeaua zâmbind la New York By RedactiaPosted on 25/06/20197 min read0 0 489 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Încă un caz in România, călăuzit de Facebook. Adopția din Baia de Aramă! Facebook face, Facebook desface! Legi, guverne, decizii judecătorești. Dacă justiția încheie un proces printr-o decizie judecătorească, ea, în cateva zile, nu mai este valabilă! Intră într-o bâlbâială cu transpirații reci, susținută imediat de un funcționar public, grăbit să-și facă imagine, simțind susținerea publică.Dacă ceva devine viral pe Facebook, există imediat o teamă a legii de a da un răspuns concret, ferm. Că sunt curente contra partidelor, a jandarmilor, a persoanelor prinse fără bilet sau ale unui scandalagiu băut, se pare că, având telefonul pus pe „video”, sunt șanse mari ca autoritîțile să intre pe „mod avion”, pentru că e mai bine să nu intri „în gura lumii”, căci funcția ți-e periclitată dacă „ești pe invers”, la ce se spune Facebook-ul.Să nu omitem că ceea ce duce la acest curent viral este și comportamentul greu de înțeles al angajatului autorității statului. Ce s-a întâmplat la Baia de Aramă este imposibil de digerat pentru o minte normală.O procuroare care nu avea ce să caute acolo, în disperarea de a-și face imagine, s-a substituit unui executor judecătoresc și a început o luptă inegală cu o fetiță firavă, de numai 8 ani, în prezența malacilor de la „mascați”, care erau vădit stânjeniți de situație. Și, uite așa, un dosar perfect legal a ajuns „hârtie de șters pe jos” (ca să nu mă exprim altfel), din cauza eficienței și a excesului de zel a unei angajate a statului. Și de aici… tăvălugul.Procurorul general Bogdan Licu a transmis, luni, o ordonanță Tribunalului Mehedinți prin care a cerut interzicerea părăsirii teritoriului României pentru fetiţa de 8 ani şi una Curţii de Apel Craiova prin care cere revizuirea sentinţei de încuviinţare a adopţiei internaţionale a minorei.Opinia publică cere demisia procuroarei.Părinții adoptivi cer strămutarea procesului, pentru a nu fi linşaţi public când îşi „susţin drepturile” şi pentru evitarea „unui scandal monstruos la Tribunalul Mehedinţi”.Ceea ce se cunoaște este faptul că asistenții maternali au refuzat, în repetate rânduri, în scris, să o adopte pe Sorina. Cand aceasta a crescut și și-a găsit părinți adoptivi, o familie de români din SUA, asistenții maternali au încercat să oprească acest demers.Dosarul adopției a mers în istanță, decizia fiind favorabilă familiei din America. Asta este simplu și pe scurt povestea. Fetița a fost influențată psihic de către asistentii maternali (cum e și firesc 😉 ), că i se va întâmpla ceva rău și de aici tăvălugul evenimentelor văzute cu ochiul șsi sufletul pe Facebook.Tot ce s-a întâmplat în curtea familiei Sorinei miroase a ilegalitate de la „3 poște”! Nu așa se face transferul unui minor de la o familie la alta, cu mascați și procuroare.Ideea este că Sorina trebuie să ajungă în America. Este ușor să ne interpunem în viitorul unei fetițe doar pentru că am fost martorii on-line a unui show. Un viitor pe care noi nici nu-l vom cunoaște și nici nu ne vom ocupa de el. E doar influența de moment. Alegem Baia de Aur în locul Statelor Unite? Nu alegem asta nici pentru copiii noștri, darămite pentru o fetiță pe care nici nu o cunoaștem!Punem presiune pe un destin ce urmează să crească, vrând-nevrând, la Baia de Aur! La Baia de Aur! Lasați-o pe Sorina să zâmbească peste câțiva ani, bându-și cafeaua la New York!
Criza de Securitate în Penitenciarele Românești: O Privire Critică asupra Direcției de Siguranță și Regim Penitenciar