Istoria jocului de oină – sportul nostru național

Federația Societăților Sportive din România (FSSR) a fost constituită în anul 1912, la București, iar una dintre cele 13 comisii componente a fost dedicată jocului de oină, sportul nostru național.

Federația Română de Oină s-a format în luna iunie a anului 1932.

Oina a atras în cercurile sale numeroși tineri care au devenit apoi oameni de știință și cultură, personalități de marcă ale României. Ei au fost implicați în diferite feluri în edificarea acestui sport național, pe care l-au și practicat în tinerețe. Alții au descris apoi aceste secvențe ale vieții lor oferindu-ne pagini de literatură autentică înscrise definitiv în opera lor.

Ion Creangă, Petre Ispirescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, I. L. Caragiale, Al. Kirițescu, Felix Aderca, N. Gane, A. Brăescu, Nicolae Iorga, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Alexandru Davila, Take Ionescu, Demostene Botez, Ionel Teodoreanu, Constantin Giurescu, Marin Preda, Fanuș Neagu și mulți, mulți alții au transmis posterității amintirile lor legate de practicarea oinei sau de evoluția acestui sport în timp.

Sub denumirea de hoină, jocul este pomenit de Alexandru Davila în cunoscuta piesa Vlaicu Vodă, domnul muntean de la 1364-1377, Vladislav I, cel care a cunoscut prima incursiune a turcilor otomani. Voievodul Mircea cel Bătrân, în anii adolescenței, era un bun jucător de oină, căci jocul era răspândit nu numai în popor, ci și la curte.

Tot cu numele de ”hoină” mai întâlnim jocul nostru românesc pomenit și în însemnările unor călugări, prin 1852, când la Piatra Neamț s-a început a se construi, în timpul lui Grigore Ghica Vodă, Școala domnească. În cinstea acestui eveniment a fost pregătită o festivitate din care nu au lipsit întrecerile de oină. Tocmai când să înceapă a cânta corul, s-a observat lipsa unui mare număr de elevi, care au fost găsiți jucând oină. Printre aceștia se afla și Ion Creangă (1837-1889), humuleștean de origine, care cunoștea jocul de la oierii din sat. Ion Creangă își amintește că în copilăria sa lipsea de la serbările școlii preferând să se joace cu un băț și o minge împreună cu alți copii de seama lui.

Una dintre primele descrieri ale jocului de oină datează din anul 1875 și aparține marelui filolog Alexandru Lambrior (1846-1883). Descriind jocurile cu mingea Hoina, Ticul și Poarca, Alexandru Lambrior preciza: ”Hoina se joacă între mai mulți băieți. Mai întâi se aleg doi care joacă mai bine și se numesc baci, apoi ceilalți se prind în ceata unuia sau a altuia. Una din cete se orânduiește prin sorți la ”bătaie” și alta la ”pascare”. Lambrior prezintă apoi și celelalte faze din structura jocului.

Calistrat Hogaș (1847-1917) a avut o contribuție decisivă la dezvoltarea educației fizice și a oinei în ținuturile nemțene. După ordinul nr. 1806 din aprilie 1907, emis de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, prin care se cereau propuneri pentru ameliorarea conținutului învățământului secundar, Hogaș solicita excluderea din jocurile elevilor a jocurilor importate ca cricketul, lawttenisul (tenisul de câmp) etc și promovarea sau relansarea jocurilor naționale ale copiilor: ticul, horul, oina, jocurile cu mingea sub toate formele. Deoarece campionatul național de oină începuse și se desfășura bine de câțiva ani, Hogaș propunea Ministerului înființarea și reglementarea concursurilor, nu numai pentru oină, ci și pentru celelalte jocuri copilărești naționale.

I. L. Caragiale (1852-1912) ne relatează că în Ploieștiul copilăriei sale nu s-a putut desfășura referendumul din anul 1866 deoarece electoratul a preferat să meargă la jocul de oină.

Marele prozator Barbu Ștefănescu Delavrancea (1858-1918) a jucat oină prin mahalalele Bucureștiului și s-a referit în scrierile sale la acest joc.

Reputatul om de școală și deopotrivă literatul Constantin Kirițescu (1876-1965) se apropie de reflecțiile lui Spiru Haret. ”Oina, scria autorul Palestricii, a adus o viață nouă în școala română, fiind un admirabil mijloc de educație fizică, adevăratul tip de joc sportiv curat românesc: oina este un joc complet, eminamente educativ, punând în mișcare multiple resorturi funcționale ale corpului, ceea ce a făcut ca să fie adoptată ca exercițiu școlar”.

Sub impulsul direct al lui Spiru Haret, privirea educatorilor fizici s-a întors spre izvorul natural al exercițiilor fizice naționale: ”S-a reglementat frumosul joc sportiv popular oina, care a fost introdus în școalele secundare. Ca stimulent pentru perfecționarea jocului și, prin el, pentru câștigarea însușirilor de forță, îndemânare, inițiativă, ce decurg din execuția lui, s-au instituit concursuri interșcolare”.

Modernizat la sfârșitul secolului al XIX-lea, când îl practica și Mihail Sadoveanu (1880-1961), care considera că orice om vrednic trebuie sa învețe întâi și întâi a juca oină, jocul a căpătat reguli unice, iar terenul a dobândit dimensiunile și marcajele apropiate de cele din zilele noastre. Sadoveanu a făcut parte deseori din echipa reprezentativa de oină a liceului său.

”Oina este a noastră și nu o mai are nimeni. Mi se pare că de data aceasta importul străin poate fi socotit de prisos” seria marele romancier.

”În oină se poate înfățișa puterea cu armonia și eleganța. Disciplina ei este mai hotărâtă și mai impresionată, vioiciune, mlădiere, inteligența, iată ce-ți cucerește ochiul când privește lupta”, nota Mihail Sadoveanu.

Eugen Barbu, Marin Preda și Fănuș Neagu au dedicat la rându lor pagini întregi jocului de oină.

La 9 mai 1899, la București s-a ținut primul campionat național de oină, învingătoare fiind echipa liceului Nicolae Bălcescu din Brăila.

După cel de-al doilea război mondial, oina a avut o popularitate crescută, existând numeroase competiții pe plan local și național, precum Cupa Speranțelor, Cupa Regiunilor, Cupa României, Campionatul Național de seniori și juniori, Cupa Orașelor, Cupa Satelor, Cupa Liceelor Agroindustriale, Campionatul Universitar, Dinamoviada, Spartachiada, Cupa Federației și altele.

După anul 1990, oina a cunoscut un regres, care a dus sportul național până în pragul dispariției sale, însă ultimii ani au marcat o revigorare a acestui sport.

Federația Română de Oină își desfășoară activitatea Sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României.

Avântul Vorona este echipa cu cele mai multe titluri naționale, iar echipele cele mai valoroase din ultimii ani se numără Straja București (campioana en titre), Frontiera Tomis Constanța, Brigada Gherăești, Biruința Gherăești etc.
Agerpress