SportHandbaliștii de la CSM Ploieşti au urcat pe locul 2, după victoria în fața CSU Târgovişte, scor 41-29 (18-13) By RedactiaPosted on 08/10/20162 min read0 0 654 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Handbaliştii de la CSM Ploieşti şi-au mai trecut, astăzi, o victorie în cont, chiar dacă lotul se subţiază de la o săptămână la alta, iar la Târgovişte s-a mers, până la urmă, cu un lot de doar opt jucători. Faţă de efectivul anunţat înaintea partidei, nu a putut evolua nici portarul Daniel Rotaru, care este într-o situaţie similară cu cea a lui Victor Hoinaru – liber de contract şi în aşteptarea unei propuneri din partea clubului, potrivit site-ului oficial al clubului.Aşadar, într-o formulă cu o singură schimbare, la nivelul jucătorilor de câmp, CSM Ploieşti a câştigat, astăzi, pe terenul ultimei clasate, CSU Târgovişte, scor 41-29 (18-13) şi a urcat pe poziţia secundă a clasamentului Seriei A a Diviziei A. Dragoş Dobrescu i-a folosit în prima repriză pe Cr. Ghiţă – M. Anghel (7 goluri), Mihoci (3), Stăncioiu (12), Alb. Şerban (3), Al. Pîslaru (10), B. Năstase (4), după pauză apelând şi la ultimul sosit, V. Soare (2 goluri).În etapa a 5-a, CSM Ploieşti va juca, sâmbăta viitoare, în Sala Sporturilor „Olimpia”, cu CSM Bucureşti II.
CASCADORII RÂSULUI LA PRIMĂRIA PLOIEȘTI! POLIȚIA SUNĂ LA POLIȚIE! Operațiunea ca „Broasca la Barieră” în Consiliul Local Ploiești