Acasa Justiție Grup infracțional destructurat de DIICOT Ploiești

Grup infracțional destructurat de DIICOT Ploiești

6 min read
0
0
796

La data de 08 februarie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a inculpaților SICRA ALEXANDRU, PREDA CONSTANTIN, MĂGUREANU LUCIAN IONUȚ și OCHEȘOIU GICU pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și fraudă informatică.

Trei dintre persoanele bănuite, bărbați cu vârste cuprinse între 26-31 de ani, cu cetățenie română, au fost depistate de polițiști în apropierea unui terminal ATM din municipiul Târgoviște, de unde ar fi intenționat să retragă numerar în mod fraudulos. La scurt timp, a fost depistat și un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care ar fi acționat împreună cu aceștia.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 6-.7 februarie a.c., inculpații au manipulat fraudulos mai multe terminale ATM amplasate pe raza județelor Prahova și Dâmbovița, folosind instrumente de plată electronică nenominale, preplătite, emise de instituții financiare din Spania.

În fapt s-a reținut că, la data de 06.02.2017, orele 18.27, sistemul informatic centralizat al unei unități bancare, de pe raza municipiului Ploiești, a înregistrat efectuarea unei retrageri de numerar de la ATM-ul băncii în sumă de 2.000 lei. La aceeași dată, tot pe raza mun. Ploiești și la ATM-uri aparținând aceleiași unități bancare, au mai fost înregistrate alte 5 operațiuni de retragere numerar a câte 2.000 lei fiecare.

Suspiciunile de fraudă s-au fundamentat pe faptul că, deși sistemul informatic al băncii a înregistrat tranzacțiile cu status eșuate, în fapt sumele au fost retrase din automatele bancare.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că același tip de incidente s-au înregistrat și pe raza municipiului Târgoviște, la mai multe a ATM-uri aparținând aceleiași unități bancare.

Astfel, la data de 07.02.2017, în jurul orelor 16.00, procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au organizat o acțiune de supraveghere a ATM-urilor unității bancare, ocazie cu care au fost depistați, în zona unui ATM amplasat în municipiul Târgoviște, inculpații SICRA ALEXANDRU, PREDA CONSTANTIN și MĂGUREANU LUCIAN IONUȚ, care utilizau pentru deplasare un autoturism înmatriculat în Spania.

Cu ocazia efectuării controlului corporal asupra acestora și asupra autoturismului au fost găsite mai multe carduri bancare, emise de o bancă din Spania înscris cu coduri PIN, suma de aproximativ 20.000 lei și telefoane mobile.

În continuare, efectuându-se investigații s-a constatat că inculpații erau cazați într-o unitate hotelieră de pe raza municipiului Târgoviște.

După verificările efectuate, s-a constatat că, împreună cu cei trei inculpați, în hotel mai erau cazați încă doi suspecți în cauză precum și inculpatul OCHEȘOIU GICU care, după ce a fost legitimat, a aruncat un card avut asupra sa în vederea unei eventuale exonerări a răspunderii penale.

În urma acțiunilor, polițiștii au ridicat în vederea cercetărilor mai multe instrumente de plată electronică emise de instituții financiare din țară și din străinătate, telefoane mobile, înscrisuri, precum și 30.000 de lei.

La data de 08.02.2017, Tribunalul Prahova a dispus arestarea preventivă a inculpaților Sicra Alexandru, Preda Constantin, Măgureanu Lucian Ionuț și Ocheșoiu Gicu pentru o perioadă de 30 de zile.

Acțiunea a fost efectuată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Justiție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Șef al poliției economice din Bacău, în arest la domiciliu după un flagrant de corupție de 1.000 de lei

Un nou caz de corupție zguduie structurile de aplicare a legii din România, după ce șeful …