EvenimentGhiţă, atac la un procuror de la DNA: „După ce şi-a eliminat baronii politici, a devenit dânsul un baron al justiţiei în Prahova” By RedactiaPosted on 26/10/20163 min read0 0 445 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr „Mircea Negulescu a eliminat baronii politici și a devenit el însuși un baron al justiției”, a susținut Sebastian Ghiță, referindu-se la unul dintre procurorii care instrumentează dosarul în care el este cercetat alături de Victor Ponta, informează Agerpres.Deputatul PRU a lansat această acuzație chiar în fața sediului DNA Ploiești, acolo unde a ajuns miercuri dimineață pentru a da declarații în acest dosar. El a adus și un document cu datele unei societăți comerciale, despre care a susținut că îi aparține acestui procuror și că a câștigat mai multe licitații în domeniul construcțiilor.„Această firmă este firma pe care domnul procuror Negulescu o folosește, una dintre firmele pe care le folosește la afacerile sale din Ploiești. Atunci când v-am spus că după ce și-a eliminat baronii politici a devenit dânsul un baron al justiției aici în Prahova, nu am glumit și astfel de documente și elemente o să le vedeți apărând din ce în ce mai des. Acesta este un document care prezintă toate datele acestei firme din domeniul construcțiilor, firmă care este folosită de acest domn procuror de la DNA și care este protejată, care este împinsă în licitații și dacă cineva îndrăznește în Prahova să concureze această firmă, imediat de aici de la DNA se trimite o adresă la Finanțe, cei de la Finanțe se duc repede că doar a trimis DNA-ul adresă și caută adversarii din licitații”, a explicat Ghiță.Mai mult, el a dat exemplul unei lucrări efectuate la Rafinăria Petrobrazi despre care spune că ar fi fost câștigată de firma controlată de Negulescu.