Acasa Eveniment Fost ofițer SRI, trimis în judecată pentru trafic de influență

Fost ofițer SRI, trimis în judecată pentru trafic de influență

5 min read
0
0
516

Un fost ofițer SRI, care lucra ca jurnalist la o publicație online, a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru trafic de influență, el fiind prins în flagrant cu mită, după ce a pretins că poate interveni pe lângă primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, pentru a-l menține în funcție pe directorul Clubului Sportiv Municipal Ploiești.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Direcția Generală Anticorupție (DGA), jurnalistul R. A. O. (Radu Adrian Ovidiu, fost ofițer SRI—n.r.) a fost trimis în judecată sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

„În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii iulie 2016, S.C.D. (Cezar Stoichiciu—șeful Clubului Sportiv Municipal Ploiești—n.r.) l-a contactat pe inculpatul R.A.O. și s-au întâlnit de mai multe ori pentru a discuta pe tema încetării publicării de articole denigratoare la adresa sa și demararea unei campanii media împotriva prezumtivului său înlocuitor, astfel încât să fie menținut în funcția de director al Clubului Sportiv Municipal Ploiești. Pentru realizarea acestui deziderat, S.C.D. a început să-i promită inculpatului sume mari de bani, personal sau pentru sponsorizarea ziarului unde R.A.O. este jurnalist, însă a fost refuzat”, se arată în comunicatul citat.

Procurorii spun că, în cadrul întâlnirilor, fostul ofițer SRI a arătat că îl cunoaște personal pe primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, și că l-ar putea influența pe acesta din urmă în luarea deciziei privind menținerea lui Stoichiciu în funcția de director.

„Totuși, în cursul acestor întâlniri, inculpatul a arătat că îl cunoaște personal pe primarul municipiului Ploiești și că l-ar putea influența în luarea deciziei privind menținerea lui S.C.D. în funcția de director, însă hotărârea definitivă va fi luată în septembrie și, deocamdată, nu poate obține decât delegarea pentru o lună de zile. S.C.D. i-a promis suma de 2000 lei, însă numai după ce va avea confirmarea delegării. Delegarea a fost semnată în ziua de 28.07.2016, iar inculpatul R.A.O. l-a contactat pe S.C.D. și i-a reamintit promisiunea de dare de bani făcută”, se mai precizează în comunicat.

În acest context, Stoichiciu a formulat un denunț la DNA Ploiești, cauza fiind declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Astfel, la data de 29 iulie, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție DGA — Serviciul Județean Anticorupție Prahova, sub coordonarea procurorului de caz, au procedat la prinderea în flagrant a inculpatului după primirea sumei de 2.000 lei.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul Serviciului Tehnic și Serviciului Operații din cadrul DGA.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

În aceasta seara crimă șocantă în cartierul Nuci din Ploiesti: Un bărbat înjunghiat mortal în urma unei dispute

Un incident de o gravitate extremă a avut loc în aceasta seara cartierul Nuci din Ploiești…