Acasa Sport Finala Cupei României se va disputa pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești

Finala Cupei României se va disputa pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești

2 min read
0
0
748

Anul acesta, trofeul „Cupa României” va fi decernat la Ploieşti, după cum a stabilit Comitetul Executiv al federației române de fotbal.

Partida va avea loc pe 27 mai, iar în deschiderea acesteia se va juca finala Cupei României dedicată echipelor U 19, în care se vor întîlni UTA Bătrâna Doamnă și FC Viitorul. Astfel, municipiul Ploiești va găzdui în premieră o finală de Cupa României.

Echipele calificate în ultimul act vor fi stabilite în urma semifinalelor Astra Giurgiu – ACS Poli Timișoara și CSU Craiova – FC Voluntari, care vor disputa pe sistem tur-retur: prima manșă la 25 și 27 aprilie, iar cea secundă la 16 și 18 mai.

În altă ordine de idei, președintele FRF Răzvan Burleanu a anunțat, după Comitetul Executiv de vineri, că va propune Adunării Generale a forului să adopte un “principiu de solidaritate”,  potrivit căruia 5 la sută din drepturile TV pentru Liga Întâi ar putea ajunge la echipele din eșaloanele inferioare.

nei

Programul semifinalelor Cupei României

marți, 25 aprilie, ora 20:00, Giurgiu

Astra Giurgiu – ACS Poli Timișoara

joi, 27 aprilie, ora 20:30, Drobeta Turnu Severin

CSU Craiova – FC Voluntari.

Returul e programat în perioada 16-18 mai.

De asemenea, finala Cupei României la juniori U 17 se va disputa vineri, 26 mai, pe stadionul “Anghel Iordănescu” din Voluntari, meci în care vor evolua Dinamo București și Csikszereda Miercurea Ciuc. Orele de disputare vor fi anunțate ulterior, în urma negocierilor cu instituțiile media deținătoare ale drepturilor tv.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Sport

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

CSM BBA Petrolul Ploiești U14 pregătește calificarea în Turneul Semifinal

Echipa de baschet U14 a CSM BBA Petrolul Ploiești a făcut un pas important în încercarea d…