Front M.A.I. UncategorizedFiecare politist se îmbracă cum vrea! Echipamentele agentilor din strada sunt niste „struțo-cămile” By RedactiePosted on 17/01/20245 min read0 0 496 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Există mai multe motive pentru care întâmpinăm rezistență la schimbare. Unul dintre motive este cel legat de convingeri. Avem convingerea că schimbarea nu este ușoară și nu este întotdeauna pozitivă. De asemenea nu avem o imagine de ansamblu asupra schimbării și asta ne poate genera nehotărâre.Așa se întâmplă în această perioadă de schimbari in M.A.I. și aici ne referim la schimbările de logistica și echipament.Aceste schimbări si le-a dorit fiecare generație de agenti însă tot ei le-au acceptat foarte greu.Sa nu uitam cate discuții au fost atunci când primul pas a fost schimbarea colantului de pe autospeciale.Acesta era spiritul acelor momente de schimbare. Astăzi nici un agent de poliție nu s-ar mai urca într-un astfel de echipaj. Noua autospeciala galben-albastră a devenit o normalitate iar schimbarea și-a făcut transferul cu greu printre discuții pro și contra însă ulterior a fost prezentată cu tam-tam.A venit rândul noului echipament.Au început inerentele discuții:Noile uniforme pentru polițiști achiziționate de Poliția Română sunt de proastă calitate și au costat foarte mulți bani, se plâng sindicatele. 2.500 de lei a costat o uniformă, iar materialul este de calitate, răspunde purtătorul de cuvânt al Poliției Române.Dar si aici „efectul” schimbarii isi își spune cuvantul. Nici chiar agenții de poliție mai tineri nu pot ” înghiți” cu ușurință o transformare radicala a echipamentului de la cel de „tip rusesc”, la cel european.Deși elementul tip cascheta a fost un factor de stres in perioada când aceasta era obligatorie, fiind o problemă majoră atunci când in momentul exercitării serviciului polițistul nu o avea pe cap, acum aceasta „ciuperca moscovită” nu mai face parte din noua uniforma, însă multi polițiști nu se pot despărții de ea.Iată cum am ajuns in aceasta perioada de tranziție sa vedem pe străzi un echipament struțo-cămilă, un talmeș-balmeș din care nimeni nu mai înțelege nimic.Găsim polițiști care nu renunță încă la gecile reflectorizante de tip muncitor stradal dar pe cap poarta fes, element ce se regăsește în noul echipament!Sunt alți agenți de tip nou dar care poarta geaca conforma de tip european însă nu renunță la cascheta din vechiul echipament!Foto ( video) preluare Facebook: pagina Marian GodinăAdevărul este că ieșirea din zona de obișnuință necesită efort, tocmai de aceea, preferăm să rămânem unde suntem.Impunerea unei direcții clare în problema de imagine ne-ar ajuta și pe noi cetățenii să înțelegem, cine, care, ce, cum……că în acest moment admiram creații personale ale tinerilor agenți, mai mult sau mai puțin talentați in ale modei.
Horia Constantinescu oprește prezentarea oalei minune de 12.000 de lei! Prezentări mincinoase sub lupa autorităților”