Acasa Eveniment Doi elevi de la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina se drogau în dormitoare

Doi elevi de la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina se drogau în dormitoare

3 min read
0
0
903

Potrivit Poliției Prahova, Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești a fost sesizată de către conducerea Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina cu privire la existența unor date referitoare la posibile comportamente deviante ale unor elevi determinate de consumul de substanțe cu efecte psiho-active.

Drogurile au fost găsite în dormitoare în urma unor controale efectuate de diriginți. Aceștia au fost sesizați că doi elevi au un comportament deviant în urma consumului de substanțe interzise. De asemenea, cei implicați și-au cerut exmatricularea din școală, cu o lună înainte de terminarea stagiului de pregătire.

„Având în vedere aspectele semnalate, la data de 01.10.2019, lucrătorii B.C.C.O. Ploiești, împreună cu cadrele Școlii de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina, au procedat la efectuarea de activități specifice, ocazie cu care au fost depistate și ridicate de la doi elevi mai multe pliculețe din material plastic transparent, cu urme de substanțe, o bancnotă rulată și două tubulețe cu urme de substanță, o țigaretă confecționată artizanal, ce conține materie vegetală cu aspect de cannabis, precum și o altă cantitate de materie vegetală, cu aspect de cannabis (sub 0,2 grame). În cauză, a fost sesizată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale. Din punct de vedere disciplinar au fost luate măsurile procedurale, cei doi pierzându-și calitatea de elevi ai Școlii de Agenți de Poliție <Vasile Lascăr> Câmpina”, arată Poliția Prahova.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ministru UDMR, inregistrat în timp ce își bate joc de România: ”Îmi bag (p..a) în interesul național! Pentru că eu sunt ungur!”, este implicat in 4 dosare penale din o condamnare

Scandalul demisiei fulgerătoare a ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, zguduie cla…