Acasa Front Direcții de permise auto si sedii ale Registrului Auto Român supuse perghezitiilor DNA care vizează destructurarea unei rețele de polițiști care este implicată în obținerea de permise și numere de înmatriculare

Direcții de permise auto si sedii ale Registrului Auto Român supuse perghezitiilor DNA care vizează destructurarea unei rețele de polițiști care este implicată în obținerea de permise și numere de înmatriculare

3 min read
0
0
152

Procurorii DNA Suceava efectuează percheziții în 67 de locații din București, Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, care vizează destructurarea unei rețele de polițiști care este implicată în obținerea de permise și numere de înmatriculare în mod fraudulos. Potrivit unor surse implicate în anchetă, perchezițiile au vizat și instituții publice, inclusiv direcții de permise auto sau sedii ale Registrul Auto Român, iar la perchezițiile domiciliale au fost găsite sume mari de bani și kilograme de aur. Se vehiculeaza suma de 1 milion de euro.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire a unui grup infracțional organizat, presupus săvârșite în perioada 2018-2020. 

În cursul zilei de 26 noiembrie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 67 de locații situate pe raza municipiului București și a județelor: Suceava, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Neamț și Bacău, din care nouă sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție și a Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.”

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Masca din textil interzisă! Nu va mai fi legală purtarea mastilor confectionate acasa

Francezii nu mai pot utiliza în spațiul public măştile sanitare confecţionate acasă. Un de…