EvenimentDescinderi de amploare! Suspecții se ascundeau de aproape 6 ani, după ce au omorât un cioban în bătaie By RedactiaPosted on 03/02/20173 min read0 0 635 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de efective de la Poliția Orașului Găești și Postul de Poliție Lucieni, criminaliști și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița, Prahova și Argeș, au descins la domiciliile a patru persoane din satul Tețcoiu, comuna Mătăsari, județul Dâmbovița, bănuite de comiterea infracțiunii de tâlhărie, urmată de moartea victimei, faptă comisă în anul 2011.Mai exact, cei patru sunt acuzați că, în anul 2011, împreună cu alți trei suspecți au dat atacul la o stână din zonă, de unde au furat mai multe oi. Un cioban i-a surpins în momentul furtului și a fost bătut cu bestialitate de cei șapte suspecți. La scurt timp, ciobanul a decedat.Trei dintre ei au fost arestați imediat după comiterea faptei, iar ceilalți au reușit să se ascundă până acum. Cei patru vor fi prezentați instanței pentru confirmarea mandatelor de arestare și apoi vor fi duși direct în penitenciar.Pe numele celor patru bărbați, la data de 30.01.2017, instanța de judecată a emis mandate de arestare preventivă în lipsă, întrucât aceștia se sustrăgeau cercetărilor.Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată pentru confirmarea mandatelor de arestare preventivă.Activitățile s-au efectuat sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în cadrul unui dosar penal cu autor necunoscut.La activități au participat și jandarmi din cadrul I.J.J Dâmbovița și Prahova.
EXCLUSIV: O ALTĂ CLASARE LA DNA! Dosarul directorului CFR Ion Simu, închis la final de mandat a lui Marius Voineag