Daca furi o paine primești cazare daca nu furi mori de foame

Trăim într-o lume unde dreptatea are stomac selectiv. Cei care au greșit primesc hrană, adăpost și chiar televizor la orar fix. Cei care n-au greșit primesc vânt, ploaie și, uneori, o privire scârbită de la trecători.

Statul nostru, grijuliu, își iubește infractorii: le dă de mâncare, îi îmbracă, îi spală, îi tunde și le face program cultural. De ce? Pentru că așa e legal. Dacă le-ar fi foame, ar fi încă o problemă de drepturile omului.

Dar omul nevinovat, care doarme sub pod, nu e sub custodia nimănui. N-are „dosar”, deci nu există. Nu e nici vinovat, nici protejat. E doar liber, liber să înghețe, liber să flămânzească, liber să fie ignorat.

În România, dacă furi o pâine, primești cazare. Dacă n-o furi, mori de foame.

Soluția e simplă: în loc să mergi la adăpost, fă o prostie mică, o amendă, un furt simbolic, și statul te va îmbrățișa cu toată logistica sa, căci, se pare, singura cale sigură spre un acoperiș e printr-o condamnare.