SocialCum va fi vremea luni și marți By RedactiaPosted on 25/09/20163 min read0 0 391 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Vremea se va menţine uşor mai rece decât în mod obişnuit la această dată în centrul, estul şi sudul ţării, în timp ce în restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale.Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi ploi sub formă de aversă, local în regiunile sudice, unde mai pot fi însoţite şi de descărcări electrice şi pe arii restrânse în rest, cu precădere în zonele de munte.În Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali, la peste 1900 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în Bărăgan şi Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa între 14 şi 22 de grade, iar cele minime între 3 şi 13 grade. Noaptea, în zonele joase de relief izolat va fi ceaţă.În Ploiești, temperaturile vor fi în continuare uşor mai coborâte decât cele specifice pentru această dată din an. Cerul va fi temporar noros, iar mai ales după-amiaza vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 10 grade.Marți, în țară, vremea va deveni în general frumoasă, iar în cea mai mare parte a ţării, valorile termice diurne vor creşte uşor şi se vor apropia de normele climatologice specifice ultimei decade a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei, dar numai izolat vor mai fi ploi slabe de scurtă durată, cu precădere în zonele de munte şi în regiunile sudice.
Polițiștii de penitenciare din România se confruntă cu reduceri salariale semnificative de la 1 Ianuarie 2025