Acasa Front Cum a impartit razboiul din Ucraina oamenii in brigăzi de răspândit falsuri grosolane și orice încercare de a clarifica niște minciuni atrage imediat acuzații de putinism

Cum a impartit razboiul din Ucraina oamenii in brigăzi de răspândit falsuri grosolane și orice încercare de a clarifica niște minciuni atrage imediat acuzații de putinism

15 min read
0
0
304

Mai multe imagini şi videoclipuri false au apărut în mediul online, dând de înţeles că surprind războiul izbucnit în Ucraina. În realitate, imaginile induc în eroare, prezentând filmări din conflicte anterioare din Ucraina, sau din alte părţi ale lumii, potrivit unei verificări realizate de BBC.

Sa clarificam câteva exemple:

Eroinele frumuseții ucrainene care făceau înconjurul rețelelor de socializare erau dotate cu arme de airsoft și mitraliere de jucărie.


Au urmat imaginile cu tancul rusesc care strivea mișelește o mașină pe străzile orașului și care arătau de fapt un blindat antiaerian Strela-10 din dotarea armatei ucrainene. Acesta derapa în accelerare la ieșirea din intersecție și strivea accidental o mașină de pe sensul opus. Realitatea este ca niciun oraș nu fusese cucerit de ruși pe data de 26 februarie. Ar fi fost cel mai entuziasmat tanchist din dotarea armiei sovietice. Există versiunea completă pe Rumble și Odysee.

Toate fotografiile cu Zelensky apărând patria din linia întâi, cu casca pe cap și uniforma militară, erau de la o inspecție din 2021. A ține conducătorul suprem al armatei în linia întâi ar fi fost o mutare de o prostie bubuitoare.

Deasemenea imaginea cu primarul care apăra Kiev-ul cu mitraliera era de la un eveniment din martie 2021. De altfel, un primar era cu mult mai valoros în administrarea logisticii de apărare a orașului. Nu ca pălmaș în tranșee. Că nu suntem în Republica Separatistă Bananistan unde caporalul în maiou și șlapi e și prim ministru.

Imaginile cu Suhoi-35 doborât de un avion ucrainean MiG-29 erau din Digital Combat Simulator (DCS World). Portretul pilotului ”Fantoma din Kiev” era un fotoșop atât de ordinar încât am râs 5 minute. Imaginile pe înserat cu avionul asupra căruia se trăgea de la sol în salvă rapidă de trasoare erau din jocul ARMA 3. Au făcut televiziunile un spectacol pe treaba aia de zici că voiau să-și deschidă ligă de gaming. Tot ce s-a difuzat va intra, probabil, în manualele despre dezinformarefake-news și efectul acţiunilor de propagandă pe timp de război sau, pur şi simplu, în istoria momentelor ridicole ale televiziunii.

Avionul care exploda ziua deasupra ”orașului” era de la un accident aviatic la un show RAF din 1993, când două avioane s-au ciocnit în zbor și un pilot s-a catapultat. Țin să precizez că niciuna dintre armatele implicate în conflict nu dețin avioane americane F-16 Falcon sau F-22 Raptor cum am văzut în imaginile de pe internet sau în capetele de pagină. De altfel, niciuna dintre imaginile circulate cu bătălii aeriene nu poate fi confirmată până la acest moment de nicio sursă credibilă.


Imaginile cu copilași care salută soldații ucraineni de pe blindat erau de la o paradă din 2016, folosite în campania de recrutare pentru Donbas. Fotografia fetiței în hăinuță roz, cu ursuleț în mână (sânga) și a frățiorului (dreapta), este unul din motivele pentru care fotograful a fost concediat ulterior, acuzat că își regiza imaginile de război (sursa Reuters, CNN).

De fapt realitatea este ca „martirii” ucraineni „uciși” pe Insula Șerpilor s-au predat fără represalii.

Au fost prizonieri de război în Sevastopol, suficient de vii încât să poată fi returnați în văzul tuturor. Până și The Guardian sau USA Today au căzut în capcana asta. La CNN sau televiziuni românești nu aveam pretenții.

Fetița care confrunta un soldat rus la graniță cu Rusia este Ahed Tamimi, care avea 11 anișori când era surprinsă certând un soldat israelian, în Palestina anului 2012. Între timp, fata a devenit activistă pentru drepturile palestinienilor și a petrecut opt luni la închisoare din cauza asta.

Agenției Reuters : filmarea este de acum aproape 10 ani și arată o fată palestiniană care se confruntă cu un soldat israelian.

Prima explozie ”confirmată” în războiul ucrainean este explozia din 2015, din Tianjing. A doua explozie ”confirmată” în acest conflict este explozia unui depozit de combustibil din Novosibirsk, în vara lui 2021, iar a treia imagine redifuzată obsesiv este efectul unei acumulări de gaz dintr-un bloc din Magnitogorsk, Russia. Prima ”bombă termobarică” folosită de ruși este explozia uzinei chimice din China 2015, dar din unghiuri diferite (bombă dezmințită de Reuters).

Escadrila ”vârf de lance” alcătuită din avioane de vânătoare care escortează un bombardier strategic Tu-160M2 erau de la Parada Victoriei din Moscova 2020. Celelalte bombardiere care se îndreptau amenințător către Ucraina erau Tupolev Tu-95 MS, bombardiere strategice folosite în patrula nuclear-defensivă (aceeași paradă militară, doar că alt clip). Dacă rușii foloseau bombardierul strategic 160M2 în Ucraina, Kievul era un crater vitrificat și ”democrația” rusă s-ar fi simțit până la noi.

Sutele de parașutiști ruși care coborau din cer sunt din 2016 și 2019, de la exerciții militare. În primul bombardament din Mariupol există un cadru în care copacii sunt verzi și bine înfrunziți… Este o lovitură de fulger din vara lui 2021 care a lovit un transformator din infrastructura electrică al orașului. Crematoriile mobile rusești erau imagini cu o autoutilitară de incinerare a deșeurilor animale din august 2013. Găsiți chiar și pe Youtube. Nevasta lui Zelensky și, ulterior, nevasta ”vicepreședintelui” care apără patria sunt fotografii ce pot fi cumpărate de pe iStock.


Criza de la Cernobâl nu a existat. ”Predarea centralei” s-a făcut fără schimb de focuri, iar personalul nu a fost luat ostatic. A fost ținut la locul de muncă pentru a asigura mentenanța și buna funcționare a instalațiilor de răcire ale bazinelor de combustibil nuclear consumat.

ISF2 este un depozit de combustibil nuclear ce are nevoie de monitorizare constantă. Acesta conține peste 20 de mii de ansambluri de combustibil radioactiv epuizat. Având în vedere că orice sabotaj sau furt ar fi creat un dezastru ecologic pentru întregul continent, locația trebuia asigurată militar. Nivelul crescut de radiații este nivelul ridicat obișnuit. Acesta fluctuează periodic în funcție de vânt și condiții meteorologice. Poate că știau oamenii de ce au creat o zonă interzisă de 2600 de kilometri pătrați.
Drona rusească Orlan-10 doborâtă de ucraineni în acest conflict a fost doborâtă în 2021 și este o dronă de recunoaștere, nu de atac.

Dronele Reaper MQ-9 sau Luna X, ilustrate în tot felul de știri, nu fac parte din dotarea armatei ucrainene. Drona corectă este cea turcească Bayraktar TB2.

Diferențele sunt evidente. Imaginile cu videofeed-ul dronei ucrainene ce lovea un convoi rusesc sunt ale unei drone turcești care a lovit un convoi militar în Siria 2020. Sunt postate de atunci pe Odysee și Rumble.

Tot ce am spus mai sus poate fi confirmat atât din surse relativ credibile (BBC, AP, DW, Reuters etc), cât și prin Google Image Search.
Problema este că 80% din presă se face așa: CNN a relatat că Pentagonul a spus pe Twitter… Reuters a clarificat că Washington Post a văzut pe TikTok… și presa ucraineană a transmis următoarele imagini pe Facebook.

E imposibil uneori să o iei pe firul sursei până la adevăr. Sunt știri reciclate la mâna a treia. Toate aceste minciuni difuzate de presă și social media pot fi infirmate abia zile sau luni mai târziu, doar cu eforturi mari din partea altor jurnaliști, puținii care nu și-au pierdut mințile.
Mașinăria de știri false a fost uluitoare, dar algoritmul nu le-a mai scos în față și pe cele de bun simț. Ba mai mult, oamenii și-au consolidat fanii în brigăzi de răspândit falsuri grosolane și orice încercare de a clarifica niște minciuni a atras imediat acuzații de putinism.

Adevarul este că atunci când toate informațiile astea sunt ușor accesibile din titluri de presă, e foarte greu să eviți convingerea că știi exact ce se întâmplă.

Dan Pavel

Load More Related Articles
Load More By Redactie
Load More In Front

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Check Also

În data de 2 octombrie se ard facturile la Universitate

„Dacă factura ta la energie sau gaz a explodat atunci vino cu ea la Universitate pe …