EvenimentCu prilejul aniversării Regelui Mihai, Principesa Margareta a decorat o serie de personalități By RedactiaPosted on 24/10/20163 min read0 0 373 Share on Facebook Share on Twitter Share on Google+ Share on Reddit Share on Pinterest Share on Linkedin Share on Tumblr Principesa Margareta, Custodele Coroanei, a decorat, luni, în numele Regelui Mihai, o serie de personalități și colaboratori ai Casei Regale din țară și de peste hotare, ceremonia care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia înscriindu-se în cadrul manifestărilor dedicate aniversării celor 95 de ani de viață ai regelui.Potrivit Agerpress, Principesa Margareta a acordat unui număr de 14 persoane cinci tipuri de decorații, respectiv Medalia „Regele Mihai I pentru Loialitate”, Medalia Custodele Coroanei Române, Ordinul „Coroana României” în grad de Cavaler și de Comandor, Crucea Casei Regale a României și Decorația Nihil Sine Deo.Printre cei decorați de Custodele Coroanei s-au aflat ambasadorul Italiei la București, Diego Brasioli, ambasadorul Germaniei Hans Lauk, muzicienii Vladimir Cosma și Sabin Pautza, dar și Sir George Iacobescu.Ceremonia s-a desfășurat în Holul de Onoare al Castelului și a fost urmată de o recepție care a avut loc în Salonul Maur al Castelului Peleș.La reşedinţa privată din Elveţia, Majestatea Sa Regele Mihai I a aniversat împlinirea vârstei de 95 de ani alături de Alteţa Sa Regală Principesa Elena şi de Alteţa Sa Regală Principesa Sofia.Pe de altă parte, în România, în perioada 20-28 octombrie, o serie de evenimente vor avea loc spre a marca aniversarea Regelui Mihai precum o piesă de teatru radiofonică scrisă de Regele Mihai şi de Regina Ana, ce va putea fi audiată la Sala Radio din Bucureşti, vernisaje de fotografie la Castelul Pelişor, ceremonii de decorare, un concert de gală, lansări de cărţi şi alte manifestaţii.
Șoferii vor putea plăti rovinieta în termen de 24 de ore: un nou proiect de lege avizat de Comisia de Transport