Acasa Eveniment Criminalul femeii din Ploiești a fost reținut, după ce s-a predat polițiștilor

Criminalul femeii din Ploiești a fost reținut, după ce s-a predat polițiștilor

4 min read
0
0
840

Alexandru Rusu, concubinul femeii care a fost ucisă, luni dimineață, într-un apartament din municipiul Ploiești, a fost reținut de procurori, după ce s-a predat autorităților, iar în timpul audierilor și-ar fi recunoscut fapta. Bărbatul mai fusese condamnat pentru furt, violare de domiciliu, trafic de droguri, trafic de persoane, proxenetism. Alexandru Rusu a fost reţinut şi va fi dus la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă.

O femeie, de 36 de ani, din municipiul Ploiești, a fost înjunghiată mortal, luni dimineață, iar fiul acesteia, de 11 ani, a fost rănit. Medicii legişti au numărat nu mai puţin de 34 de plăgi înjunghiate, pe tot corpul femeii.

Suspectul a fugit imediat după comiterea faptei, dar marţi s-a predat autorităţilor din Bucureşti şi a fost adus la Ploieşti pentru audieri. El a fost reţinut, iar astăzi va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

criminal

Alexandru Rusu și victima, Mariana, s-au cunoscut în Anglia. Anul acesta, s-au întors în România și s-au mutat împreună, la Ploieşti, într-un apartament închiriat. Duminică, Mariana a organizat o mică petrecere în apartament, unde au fost invitate și două dintre prietenele sale, una în vârstă de 16 ani, iar cealaltă de 19 ani. Se pare că s-a consumat foarte mult alcool și anchetatorii nu exclud consumul de droguri. Spre dimineaţă, se pare că spiritele s-au încins, Alexandru vrând să întreţină relaţii sexuale cu toate trei, dar ele au refuzat.

Minora a reuşit să fugă, dar tânăra de 19 ani a asistat, parţial, la comiterea crimei. Când a reușit să fugă a apelat la 112, însă a fost prea târziu pentru ca Mariana să mai poată fi salvată.

Suspectul s-a predat, marți, autorităților din București, fiind adus la audieri la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Totodată, se fac verificări pentru că există informaţii că din apartamentul unde locuiau cei doi a dispărut o importantă sumă de bani, câteva mii de euro, cu care cei doi ar fi trebuit să-şi cumpere un autoturism.

Load More Related Articles
Load More By Redactia
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also

Ministru UDMR, inregistrat în timp ce își bate joc de România: ”Îmi bag (p..a) în interesul național! Pentru că eu sunt ungur!”, este implicat in 4 dosare penale din o condamnare

Scandalul demisiei fulgerătoare a ministrului Culturii, Demeter Andras Istvan, zguduie cla…